Alertă în Vrancea. Incendiu puternic lângă o benzinărie din Focşani VIDEO

Surse oficiale anunță că s-ar putea lua în discuție chiar evacuarea locatarilor din blocurile aflate în Cartierul Sud din Focşani.

09 mart. 2017, 12:04

UPDATE: 37 de apartamente din două blocuri au fost afectate în urma incendiului care a cuprins, joi după-amiază, pensiunea Monte Carlo, din Focşani, şi care s-a extins apoi la cele două clădiri. Oamenii nu vor putea înnopta în locuinţe, multe dintre ele rămase fără ferestre sau invadate de fum.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, Florin Olaru, la o primă evaluare, în urma incendiului au fost afectate 37 de apartamente din două blocuri. Astfel, unele apartamente au geamurile sparte, altele au fost inundate ori invadate cu fum, cele mai mari pagube fiind înregistrate la blocul lipit de pensiunea de la care a pornit focul. Acoperişul acestui bloc a ars în proporţie de 75 la sută, pagubele fiind însemnate la apartamentele situate la etajele superioare. Conform lui Olaru, cel mai probabil, proprietarii acestor apartamente nu vor putea înnopta în case, urmând să se cazeze la rude sau cunoştinţe.

La ora actuală, pompierii merg cu proprietarii în fiecare apartament pentru a evalua pagubele. Totodată, alimentarea cu energie electrică şi gaze la acest bloc nu se va putea relua în cursul acestei nopţi.

Conform prefectului de Vrancea, Sorin Hornea, vineri, va fi constituită o comisie în urma căreia să fie stabilită cauza incendiului, dar şi dacă respectiva pensiune, construită din lemn, la circa 30 de metri de o staţie peco şi lipită de un bloc de locuinţe, avea autorizaţie de construcţie. Dacă vor fi persoane ale căror locuinţe au fost afectate de incendiu şi care nu vor avea unde să locuiască, primarul, prin Comitetul Local, le va acorda sprijin punându-le la dispoziţie locuri de cazare.

UPDATE: Pompierii au reuşit să stingă focul care s-a extins la blocul din imediata apropiere a pensiunii din Focşani în care joi a izbucnit un incendiu. Unitatea de cazare a fost distrusă în totalitate, iar intervenţia continuă, la faţa locului urmând să ajungă şi trei autospeciale de la ISU Buzău.

UPDATE: Incendiul s-a generalizat, iar flăcările au cuprins tot acoperișul pensiunii. Și mai grav este că incendiul s-a extins și la blocul învecinat, cuprinzând acoperișul. Pompierii încearcă să țină focul sub control și să localizeze incendiul, pentru a elimina riscul extinderii, care este prezent în continuare. La fața locului au fost mobilizate mai multe autospeciale de intervenție cu apă și spumă. La locul intervenției au ajuns și primarul Cristi Misăilă, alături de viceprimarul Marius Iorga.

De asemenea, autoturismele parcate în zonă au fost ridicate de o maşină de tractare. În prezent, zona este izolată, iar traficul în cartierul Sud din Focşani a fost închis.

Un puternic incendiu a izbucnit în jurul orei 13,00 la pensiunea Monte Carlo situată pe B-dul București din Focșani, în imediata vecinătate a unei stații de carburant aparținând Petrom. La fața locului, pompierii au deplasat mai multe echipaje de intervenție. Focul s-a extins și la blocul din imediata vecinătate. 

Autoritățile au blocat accesul în Focșani dinspre Golești din cauza incendiului violent care se desfășoară în aceste momente la Pensiunea Monte Carlo.

La fața locului au ajuns echipajele de pompieri.