Alertă! Suc care conţine o toxină foarte periculoasă, retras din magazine. Află despre ce produs este vorba

Retailerul german Lidl a retras din magazinele sale din România un produs în care, prin verificări interne, a depistat o toxină, cumpărătorii care restituie produsul în magazin urmând să își primească banii înapoi.

25 apr. 2018, 14:00
Alertă! Suc care conţine o toxină foarte periculoasă, retras din magazine. Află despre ce produs este vorba

Este vorba de produsul „Cămara Noastră Suc de mere și sfeclă roșie, 2L”, pentru care a fost depistată toxina Patulină. Produsul are dată de valabilitate 24.01.2019 și poate fi returnat în toate magazinele Lidl, contravaloarea produsului fiind restituită, fără a necesita prezentarea bonului fiscal, scrie profit.ro. 

Retailerul german Lidl este unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din Europa, activând în 27 de țări europene și având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine.

Citeşte şi Cereale cu salmonella, retrase de urgenţă din Lidl. Clienţii sunt rugaţi să returneze produsele cumpărate