ANI, lovitură din Parlament. Aleşii locali vor putea fi reprezentanţi în AGA asociaţiilor de utilităţi publice

Primarii şi preşedinţii CJ vor putea fi reprezentanţi în adunările generale ale asociaţiilor de utilităţi publice, a decis, miercuri, Camera Deputaţilor, respingând cererea de reexaminare a fostului preşedinte Traian Băsescu la legea serviciilor comunitare şi menţinând forma iniţială a legii. Raportul de respingere a cererii de reexaminare a fost adoptat cu 224 voturi pentru, 88 abţineri şi 3 împotrivă.

RomaniaTV.net
06 mai 2015, 13:24
ANI, lovitură din Parlament. Aleşii locali vor putea fi reprezentanţi în AGA asociaţiilor de utilităţi publice

Primarii şi şefii de Consilii Judeţene nu vor mai putea fi declaraţi imcompatibili de către ANI, aşa cum s-a întâmplat în mii de cazuri, în ultimii ani. Inclusiv actualul şef al statului Klaus Iohannis a fost găsit incompatibil din acelaşi motiv, dar a câştigat în instanţă procesul cu Agenţia. 

Legea, modificată în Parlament în toamnă anului trecut, a fost trimisă la reexaminare de către preşedintele în funcţie Traian Băsescu, pe motiv că ANI rămâne fără putere.

Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea şi faptul că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respective municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice a fost adoptată în iunie 2014, însă preşedintele Traian Băsescu a retrimis-o pentru reexaminare în Parlament.

Cererea de reexaminare preciza că această lege nu este oportună, deoarece participarea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în organele de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară nu se justifică în mod obiectiv, întrucât soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităţilor.

„Ca efect al noului text de lege, Agenţia Naţională de Integritate nu ar mai putea constata incompatibilitatea primarilor sau a preşedinţilor consiliilor judeţene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociaţii„, se menţionează în cererea de reexaminare a legii.

În cererea de reexaminare se apreciază că se impune menţinerea incompatibilităţii între calitatea de primar sau preşedinte al consiliului judeţean şi aceea de reprezentant al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, pentru a se evita suprapunerea intereselor colectivităţilor locale cu cele personale.

Deputaţii au respins cererea de reexaminare a legii şi şi-au menţinut punctul de vedere adoptat anterior. Astfel, primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respective municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.

Camera Deputaţilor este for decizional.