Alfred Taubman, inventatorul mall-urilor, a murit

Omul de afaceri american Alfred Taubman, inventator al complexului comercial de tip mall în anii 1950, în Statele Unite ale Americii, a murit vineri, la vârsta de 91 de ani.

18 apr. 2015, 20:05
Alfred Taubman, inventatorul mall-urilor, a murit

Informaţia privind moartea lui Alfred Taubman, om de afaceri în domeniul imobiliar şi inventator al conceptului de complex comercial de tip mall, a fost dată publicităţii, vineri, de fiul acestuia, Robert Taubman,  informeazătime.com.

„(Alfred Taubman, n.r.) a fost foarte mândru de ceea ce a reuşit să realizeze această minunată companie pe care a fondat-o în urmă cu 65 de ani”, a spus Robert Taubman într-un mesaj către angajaţii companiei tatălui său, al cărei preşedinte este în prezent.

Alfred Taubman s-a născut într-o familie de imigranţi evrei de origine germană, în Michigan, Statele Unite ale Americii, în 1924, potrivit CNN. În anii 1950, când a observat că americanii se mută în suburbiile marilor oraşe, s-a gândit că vor avea nevoie de locuri unde să îşi facă cumpărăturile. Conceptul de mall s-a dovedit a fi foarte profitabil. Potrivit Forbes, în 2015, averea lui Taubman se ridică la 3,1 miliarde de dolari.