Alimentele esenţiale pentru sănătatea arterelor

Uleiul de măsline extravirgin estea cea mai bună opțiune pentru menținerea arterelor sănătoase, deoarece compușii nutritivi ajută la echilibrarea nivelului de colesterol și combat daunele produse de radicalii liberi. Află care sunt celelalte alimente care îmbunătățesc sănătatea arterelor

RomaniaTV.net
11 aug. 2017, 08:25
Alimentele esenţiale pentru sănătatea arterelor

Pește gras

Peștele gras este sursă bogată de acizi grași Omega-3. După ce aceștia sunt asimilați de organism, ei scad nivelul colesterolului și al trigliceridelor, grăsimi care pot bloca arterele. În schimb, aceste grăsimi sănătoase stimulează producția de colesterol bun, eliminând lipidele care pot afecta sănătatea corpului. În plus, peștele conțin aminoacizi și minerale esențiale, amândouă fiind necesare pentru prevenirea inflamației și a problemelor cauzate de fluxul sangvin deficitar.  Include în alimentație, de cel puțin două ori pe săptămână, peștele. 

Roșie

Licopenul, un puternic antioxidant care se găsește în roșie, are beneficii pozitive asupra sănătății inimii și arterelor. Această substanță previne oxidarea colesterolului rău care se depune pe peretele arterelor și combate inflamația, acestea putând afecta fluxul sangvin.

Ghimbir

Ghimbirul conține un antioxidant puternic, cunoscut sub numele de gingerol, compus care are proprietăți antiinflamatorii. Acesta îmbunătățește sănătatea arterelor și circulația sangvină, promovând eliminarea lipidelor care se depozitează pe peretele arterelor. Poți include ghimbirul în ceai sau în smoothie-uri.

Fulgi de ovăz

Fulgii de ovăz au capacitatea de a curăța arterele, prevenind arteroscleroza. Fibrele dietetice care se găsesc în fulgii de ovăz îmbunătățesc digestia și procesul metabolismului. Include în alimentație fulgii de ovăz, de trei ori pe săptămână, iar arterele tale vor fi curate și elastice. 

Afine

Datorită conținutului ridicat de antioxidanți și fibre dietetice, afinele nu trebuie să lipsească din dieta ta. Aceste substanțe curăță arterele și previn creșterea nivelului de colesterol. Mulțumită acestei proprietăți, afinele curăță întregul organism și reduc efectele negative ale radicalilor liberi. Prin consumul zilnic de afine, vei reuși să încetinești procesul de îmbătrânire și să reduci riscul de afecțiuni cardiovasculare.

Consumă peşte pentru o inimă sănătoasă!