Alin Simota, eliberat condiţionat

Omul de afaceri şi fostul vicepreşedinte PNL Hunedoara, Alin Simota, este din nou un om liber. Judecătoria Deva a admis cererea sa de liberare condiţionată. Şimota a fost eliberat după şase luni petrecute după gratii, din condamnarea de doi ani şi o lună primită după ce a fost găsit vinovat în două dosare. 

RomaniaTV.net
06 mart. 2018, 13:16
Alin Simota, eliberat condiţionat

Judecătoria Deva a dispus liberarea condiționată a lui Alin Simota, după ce și Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Bârcea Mare a decis că acesta a executat fracţia din pedeapsă necesară pentru a putea fi eliberat înainte de termen. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva nu au mai atacat sentința Judecătoriei Deva, aceasta devenind definitivă.

Alin Simota a fost încarcerat în vara anului trecut, la întoarcerea din Dubai, după ce timp de un an şi jumătate s-a aflat pe lista infractorilor români daţi în urmărire internaţională. A primit sentinţe definitive în două dosare penale: doi ani de închisoare pentru conflict de interese şi jumătate de an de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, pedeapsa contopită pe care trebuia să o execute fiind de un doi ani şi o lună.

Alin Simota, supranumit şi „baronul Văii Jiului”, se afla în topul celor mai bogaţi oameni din judeţul Hunedoara, în anii 2000, cu o avere care depăşea 20 de milioane de euro, obţinută aproape în totalitate din afaceri cu statul, în energie, construcţii, minerit şi prestări de servicii. A condus clubul de fotbal Jiul Petroşani, falimentat între timp, şi organizaţia PNL din Petroşani. 

Fostul consilier județean mai este judecat și în alte dosare, în care este acuzat de constituirea unor grupuri infracționale organizate, șantaj, cămăt[rie, ameninţare, instigare la violenţe şi la lipsire de libertate, dar și infracțiuni de natură economică.