Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Ambasada Germaniei spune că nu a primit din partea MAE nicio traducere a legilor adoptate de Parlament

Publicat: Vineri, 29 Decembrie 2017 13:59 // Actualizat: Vineri, 29 Decembrie 2017 14:11 // Sursa: romaniatv.net

Ambasada Germaniei anunţă că "nu a primit din partea Ministerului Afacerilor Externe nicio traducere a legilor adoptate de Parlamentul României".

Totodată, reprezentanţii ambasadei precizează că printre angajaţii misiunii există diplomaţi care au realizat o traducere, dar şi o analiză a textelor ce privesc propunerile de modificări ale legilor justiţiei.

"În decursul ultimelor luni, ambasada a urmărit, îndeaproape şi cu atenţie, discuţiile privind reforma justiţiei. Până în prezent, ambasada nu a primit din partea Ministerului român al Afacerilor Externe nicio traducere a legilor adoptate de Parlamentul României. În cadrul ambasadei lucrează, însă, numeroşi diplomaţi cu cunoştinţe de limba română, care au fost în măsură să efectueze o traducere, respectiv o analiză a textelor", se arată în mesaj.

Citeşte şi: Cum răspunde Florin Iordache după reacţia Ambasadei Franţei în privinţa traducerii legilor justiţiei

Precizarea vine în contextul în care preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, a transmis joi ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, proiectele de acte normative prin care au fost modificate Legile 303/2004, 304/2004 şi 317/2004 pentru a fi prezentate ambasadorilor.

"Pe site-ul comisiei am făcut o scurtă prezentare cu modificările la cele trei legi şi tot pe site-ul comisiei a fost acea comunicare şi legile în sine traduse în limba engleză. Datorită faptului că din partea anumitor ambasade s-a primit un punct de vedere care viza că a fost amputată independenţa Justiţiei, că a fost diminuată lupta împotriva corupţiei, am considerat necesar pentru o corectă informare a tuturor partenerilor externi şi a tuturor celor care sunt interesaţi de reforma privind cele trei legi să consulte şi să vadă modificările şi am făcut şi o scurtă prezentare a acestor modificări, ţinând cont de deciziile Curţii Constituţionale, de deciziile Comisiei de la Veneţia, de solicitările asociaţiilor profesionale. Această scurtă prezentare, cât şi legile în sine se găsesc pe site-ul comisiei şi le-am tradus în ideea că Ministerul Afacerilor Externe este cel care este în contact fie cu ambasadele (străine din Bucureşti - n.r.), fie cu ambasadele noastre din exterior", a declarat Iordache.

1 Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Ambasada Germaniei Florin Iordache legile justitiei
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
29 dec 15:42
Răspunde | Votează email 0 email
RaduD
Da' isi dau cu parerea!
1
EUR
4.6614
RON
19 Jan
noapte -2 °
zi 4 °
Ultimele joburi adaugate
24 H