AMENZI URIAŞE pentru cei care îşi scot maşina la vânzare pe stradă

Şoferii care nu au locuri de parcare, dar îşi lasă maşinile pe domeniul public şi au în geam afişe de vânzare vor fi amendaţi de Poliţia Locală. Hotărârea a fost dată de consiliile locale din mai multe primării de sector din Capitală, dar modelul Bucureştiului a fost urmat şi de mai multe primării din ţara, care au adoptat aceeaşi decizie.

02 iul. 2015, 11:29
AMENZI URIAŞE pentru cei care îşi scot maşina la vânzare pe stradă

Astfel, şoferii care au afişe de vânzare postate în geamurile maşinilor parcate pe stradă sau pe trotuare pot fi amendaţi, scrie zdi.ro. Asta pentru că cei care vor să îşi vândă maşinile nu au voie să le parcheze pe spaţiul public, ci doar în târgurile auto sau în parcări plătite.

Citeşte şi Topul celor mai scumpe maşini vândute vreodată FOTO

Maşinile cu anunţuri de vânzare în geam sunt fotografiate, ca probă, iar şoferul găseşte o somaţie în parbriz. Dacă ia maşina de acolo în 24 de ore sau scoate afişul, scapă de amendă. Altfel, va trebui să plătească între 500 şi 1000 de lei. Unii consideră acesta măsură abuzivă, alţii sunt de acord cu ea.