Americanii alocă 70 de milioane de dolari pentru a face faţă atacurilor armate din şcoli

Administraţia americană a aprobat alocarea a 70 de milioane de dolari pentru a face faţă frecventelor atacuri armate din şcoli, a informat marţi Departamentul Justiţiei, potrivit EFE.

03 oct. 2018, 10:55
Americanii alocă 70 de milioane de dolari pentru a face faţă atacurilor armate din şcoli

‘Preşedintele (american Donald) Trump şi administraţia sa garantează securitatea tuturor şcolilor americane”, a anunţat într-un comunicat de presă procurorul general Jeff Sessions.

Scopul alocării de fonduri îl reprezintă ”consolidarea securităţii în şcoli, educarea, pregătirea elevilor şi profesorilor, sprijinirea reprezentanţilor legii şi a personalului de urgenţă care sosesc la locul unui incident care implică violenţă în şcoli”, informează Agerpres.

Cu toate acestea, Departamentul Justiţiei nu a detaliat felul în care vor fi cheltuiţi aceşti bani.

La 14 februarie, un atac armat într-o şcoală din Parkland (Florida) s-a soldat cu 17 morţi, iar la 18 mai, 10 persoane şi-au pierdut viaţa într-un incident armat care a avut loc într-o şcoală din Santa Fe (Texas).