Analiştii ruşi: România nu poate fi atacată de Vladimir Putin „în două zile”

"Dacă vreau, în două zile trupele ruseşti ar putea ajunge nu numai la Kiev, dar şi în Riga, Vilnius, Tallin, Varşovia şi Bucureşti", ar fi spus Vladimir Puţin, potrivit unei informaţii publicate în Suddeutsche Zeitung pe 18 septembrie. Euobserver a întrebat, însă, trei analişti ruşi dacă Puţin chiar ar avea puterea să facă acest lucru, iar răspunsul lor este surprinzător.

01 oct. 2014, 08:18
Analiştii ruşi: România nu poate fi atacată de Vladimir Putin „în două zile”

Vladimir Putin nu poate să-şi pună în practică ameninţările cu trimiterea trupelor ruse “în două zile” la Kiev, Riga, Vilnius, Tallinn, Varşovia şi Bucureşti, cred analiştii ruşi, citaţi de EUObserver. Un termen mult mai realist ar fi „războiul hibrid” pentru a a diviza NATO în faţă unei reacţii. Aceasta este părerea unor analişti ruşi, întrebaţi despre această posibilitate.

Vladimir Putin ar fi declarat recent că Rusia ar putea „cuceri” nu doar Kievul, ci şi orice alt oraş european în două zile, potrivit ziarului german Suddeutsche Zeitung, care citează un rezumat al unei conversaţii cu Putin realizat de European External Action Service.

Citeşte şi Diplomaţii ruşi iau în batjocură războiul din Ucraina cu TANCURI de JUCĂRIE

„Dacă vreau, trupele ruseşti pot fi în două zile, nu doar la Kiev, ci şi în Riga, Vilnius, Tallinn, Varşovia şi Bucureşti”. Aceasta este ameninţarea făcută de preşedintele rus, Vladimir Putin, către omologul său ucrainean, Petro Poroşenko.

Preşedintele american Barack Obama, care a vizitat recent Tallin şi Varşovia, a arătat că un atac al Rusiei va declanşa un răspuns al NATO, conform principiului apărării colective prevăzute în punctul 5 al actului fondator al NATO.

Cu toate acestea, articolul 5 nu a fost niciodată folosit. Analiştii ruşi spun, însă, că statele baltice sunt imposibil de aparat din cauza apropierii lor de Rusia.

Mai mult, perspectivele Bucureştiului şi Varşoviei sunt diferite.

 Citeşte şi Declaraţie NEAŞTEPTATĂ a preşedintelui ucrainean legată de acordul de încetare a focului

„Bucureştiul iese complet din discuţie. Trupele ruse vor trebui să traverseze un teritoriu atât de uriaş, încât (acest lucru) este imposibil din punct de vedere tehnic„, a declarat analistul rus Pavel Baev.

„Trebuie să efectuezi o amerizare la scară largă pentru a ajunge la Bucureşti, iar Rusia nu are capabilitatea să facă acest lucru”, a explicat şi analistul Igor Sutiaghin.