Angajări la Loteria Română

Compania Naţională "Loteria Română" SA (CNLR) angajează, pe perioadă determinată, pe posturile vacante din cadrul Compartimentului Dezvoltare Sistem Loteristic: proiectant sisteme informatice, inginer de sistem software, specialist în proceduri şi instrumente de securitate a sistemelor informatice, programator de sistem informatic.

RomaniaTV.net
06 apr. 2015, 06:54
Angajări la Loteria Română

Condiţiile generale de eligibilitate pentru candidaţii care aplică la oricare dintre posturile antemenţionate sunt: cetăţenia română şi domiciliul în România; cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit; minimum 18 ani împliniţi; stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate; studiile prevăzute de lege pentru funcţia scoasă la concurs; fără antecedente penale care să-i facă incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; nu au încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii trei ani.

Candidatul ideal pentru postul de inginer proiectant comunicaţii are minimum şapte ani experienţă în domeniul sistemelor IT&Comunicaţii; are cel puţin trei ani experienţă ca proiectant IT&Comunicaţii; este absolvent al unei facultăţi cu profil IT (preferabil, specializarea Calculatoare, Informatică); are experienţă în dezvoltare programe în Java şi C++, utilizare IDE, dezvoltare interfeţe front-end baze de date; are cunoştinţe despre client-server şi cunoştinţe cel puţin medii de limba engleză.

Detalii găsiţi aici. 

Lista completă a exigenţelor impuse de angajator pentru celelalte posturi vacante, aici

Înscrierea candidaţilor se face până la data de 17 aprilie 2015, ora 12.00. Dosarele se depun la sediul central al CNLR-SA, Bucureşti, str. Poenaru Bordea nr. 20, sector 4.

Concursul pentru ocuparea acestor posturi constă în susţinerea unui interviu pe 20 aprilie 2015, ora 10ºº, şi a unei probe scrise în data de 21 aprilie 2015, ora 10ºº, la sediul central al CNLR-SA.