ANGARA, arma de ULTIMĂ GENERAŢIE pe care o pregăteşte Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a dat acordul pentru o versiune 'ultra-grea' a rachetei de ultimă generaţie Angara, cu o capacitate cuprinsă între 120 şi 150 de tone, a anunţat marţi vicepremierul rus Dmitri Rogozin, informează AFP, citată de Agerpres.

02 sept. 2014, 13:58
ANGARA, arma de ULTIMĂ GENERAŢIE pe care o pregăteşte Rusia

Rusia pregăteşte o versiune ‘ultra-grea’ a rachetei sale de ultimă generaţie Angara. ‘Astăzi, putem spune că preşedintele a dat undă verde pentru începerea lucrărilor la acest proiect. Aceasta înseamnă că, după ce am dezvoltat o întreagă serie de rachete Angara – uşoară, medie, grea – vom reuşi să fabricăm rachete care aparţin unei categorii cu totul diferite: nu şapte, 15, 25 tone, ci 120 până la 150 de tone’, a afirmat Rogozin, precizând că aceste rachete vor fi construite până în 2020.

Racheta Angara, prezentată ca fiind prima pusă la punct după căderea Uniunii Sovietice, ar urma să înlocuiască lansatorul Proton, care a suferit eşecuri în ultimii ani. Ea a fost lansată pentru prima oară în luna iulie, la scurt timp după ce o primă încercare de lansare în luna iunie a fost sortită eşecului.

Citeşte şi RĂZBOI RECE: Rusia a testat în secret o rachetă de croazieră. Reacţie DURĂ din partea SUA

Descrisă de premierul rus Dmitri Medvedev ca fiind o rachetă de o ‘importanţă strategică’, Angara ar urma, de asemenea, să permită Moscovei să-şi reducă dependenţa de cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, pentru lansări atât de natură comercială cât şi militară.