Protecţia Consumatorilor vrea să facă „mystery shopping” în România. Ce atribuţii vor primi angajaţii ANPC

Un proiect de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică prevede că personalul Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va putea obține mijloace de probă prin achiziţionarea de bunuri sau servicii în scop de testare, dacă este necasar sub o altă identitate. "Mistery shopping” are scopul a-i proteja pe consumatori de eventualele daune cauzate de achiziționarea unor produse care le-ar afecta viața, sănătatea sau interesele economice. ANPC-ul va putea astfel să le observe, testeze și dezasambleze pentru a descoperi eventualele încălcări ale legii.

RomaniaTV.net
19 ian. 2019, 05:54
Protecţia Consumatorilor vrea să facă „mystery shopping” în România. Ce atribuţii vor primi angajaţii ANPC

Pentru a-i demasca pe comercianți, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) introduce un procedeu nou în România, numit „mistery shopping”, care îi va permite să cumpere produse sub o identitate falsă. 

„Personalul cu atribuții de control din cadrul Autoritatea, poate să achiziționeze bunuri sau servicii în scopuri de testare, dacă este necesar sub o altă identitate (mystery shopping), inclusiv de a le inspecta și de a le observa, studia,
dezasambla sau testa în scopul de a detecta încălcări sancționate prin noul Regulament și de a obține mijloace de probă”, se arată în proiect. 

ANPC dorește prin această ordonanță să înăsprească pedepsele în cazul în care o bancă sau un comerciant încearcă să inducă în eroare clienții.

„Prin proiect se dorește modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în sensul modificării regimului sancționator precum și instituirea unor norme care să protejeze consumatorii la achiziționarea de produse astfel încât să nu fie afectate viața, sănătatea sau interesele economice ale acestora.
De asemenea, se propune modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în sensul modificării regimului sancționator”, se mai arată în proiect.

„Mystery shopping” este un modul prin care companiile private își evaluează serviciile pentru clienți. Mystery shopping-ul este des folosit în magazine cu amănuntul, hoteluri, cinematografe, restaurante, lanțuri fast-food, bănci, benzinării, reprezentanțe auto, industria imobiliară și unități sanitare.