ANRE, anunţ IMPORTANT pentru populaţie. Ce se întâmplă cu preţul energiei electrice de la 1 iulie

Prețul energiei electrice ar putea crește cu cel mult 1% de la 1 iulie, când piața se va liberaliza cu încă 10%, a declarat, joi, Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

11 mai 2017, 10:04
ANRE, anunţ IMPORTANT pentru populaţie. Ce se întâmplă cu preţul energiei electrice de la 1 iulie

„De la 1 iulie piața va fi liberalizată cu încă 10%, astfel că ar putea să existe anumite ajustări, dar sub 1% (în factura finală — n.r.). Deci considerăm că, practic, vom avea același preț”, a spus oficialul ANRE.

În prezent, populația consumă 80% energie din piața liberă și 20% cu preț reglementat, iar, de la 1 iulie, ponderea energiei din piața liberă va crește la 90%. De la 1 ianuarie 2018, piața va fi complet liberalizată.

Enel va instala peste 150.000 de contoare inteligente în România, în 2017

Totodată, Havrileț a mai spus că pierderile distribuitorilor ca urmare a fenomenelor meteo extreme de la sfârșitul lunii aprilie, când sute de stâlpi au fost doborâți de viscol și ninsori, vor avea un impact nesemnificativ în factura populației, dacă vor fi recunoscute de către ANRE.

„Aceste pagube trebuie să fie încadrate în categoria pagubelor înregistrate în urma unor condiții extrem de grele, adică ei (distribuitorii — n.r.) să primească statutul de forță majoră. Dacă acest statul va fi obținut, suntem obligați să preluăm costul reparațiilor în factura finală. Dar considerăm că nu sunt valori foarte mari, undeva sub 0,5% — 0,1%. Sunt valori foarte mici”, a explicat oficialul ANRE, în cadrul conferinței InvestEnergy.