Antonescu dezminte faptul că USL o propune pe Codruţa Kovesi pentru şefia DNA

Crin Antonescu, a afirmat luni că este probabil ca premierul Victor Ponta să îşi asume interimatul la Ministerul Justiţiei după plecarea la Curtea Constituţională a actualului ministru, Mona Pivniceru, punctând că nu va accepta ca fostul procuror general, Laura Codruţa Kovesi, să fie propusă pentru şefia DNA.

25 mart. 2013, 21:40
Antonescu dezminte faptul că USL o propune pe Codruţa Kovesi pentru şefia DNA

„Că domnul Traian Băsescu l-a numit pe domnul Daniel Morar este un fapt, este o prerogativă a preşedintelui, noi nu aveam cum să-l împiedicăm. Că doamna Kovesi ar fi o propunere a USL, dezmint categoric şi nu cred că ar fi avut cum să fie. În orice caz, o neg eu.”, a declarat Antonescu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă este posibilă nominalizarea Codruţei Kovesi la şefia DNA, după ce Mona Pivniceru nu va mai fi ministru al Justiţiei, Antonescu a răspuns categoric că o asemenea propunere ar fi ilegală.

Nici atunci USL nu are cum să facă vreo propunere pentru că ar fi ilegal sau anticonstituţional. Nu partidele sau alianţele politice propun sau numesc procurori. Este prerogativa ministrului Justiţiei.”

El a arătat că este foarte probabil ca premierul Victor Ponta să fie ministru interimar al Justiţiei, până când va fi nominalizat un înlocuitor la acest minister în contextul în care actualul deţinător al portofoliului Justiţiei, Mona Pivniceru, va fi numită judecător la CCR.

„Este foarte probabil că premierul va asuma interimatul, dar asta nu înseamnă neapărat ca în timpul interimatului să facă aceste propuneri. Este un proces în care nu m-am implicat, nu am de ce să mă implic şi al cărui rezultat îl aştept cu nerăbdare şi îl urmăresc. Ce pot să vă spun despre o asemenea ipoteză este că nu privesc deloc cu simpatie şi sper să nici nu se dovedească plauzibilă’, a apreciat Antonescu.

Întrebat dacă, în cazul în care premierul Victor Ponta ar face propunerea ca Laura Codruţa Kovesi să fie şef la DNA, ar accepta-o, Antonescu a răspuns: ‘Dacă o asemenea chestiune va fi discutată în USL, nu!’