Antonescu: Obiectivul nostru comun e ratificarea în Parlamentul de la Chişinău a tratatului de asociere cu UE

Obiectivul comun al autorităţilor de la Bucureşti şi al Republicii Moldova este acela ca tratatul parafat la Vilnius, de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană să fie 'semnat şi ratificat în Parlamentul de la Chişinău', a declarat preşedintele Senatului, Crin Antonescu, joi seară, informează Agerpres.

05 dec. 2013, 21:11
Antonescu: Obiectivul nostru comun e ratificarea în Parlamentul de la Chişinău a tratatului de asociere cu UE

‘Proiectul nostru comun pentru anul 2014 este să conlucrăm, să facem toate eforturile de care suntem capabili – cei de la Chişinău în parcurgerea obligaţiilor asumate prin acordul de asociere, iar noi de la Bucureşti şi de la Bruxelles, unde suntem parte a deciziei, efortul de a sprijini Republica Moldova în opţiunea sa‘, a spus acesta.

El a arătat că în timpul întrevederilor pe care le-a avut cu oficialii din Republica Moldova a reiterat faptul că în România, în clasa politică şi opinia publică există un consens total pentru continuarea sprijinului pe care ţara noastră îl acordă autorităţilor de la Chişinău în opţiunea de integrare europeană şi a subliniat importanţa cooperării parlamentare.

‘Vizita, efectuată la invitaţia preşedintelui Parlamentului din Republica Moldova, Igor Corman, a cuprins întâlniri cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu prim-ministrul Iurie Leancă. (…) Esenţa mesajelor din aceste întâlniri, din punctul nostru de vedere, concentrat în principal pe cooperarea parlamentară, am reiterat faptul că în România, în clasa politică şi opinia publică există un consens total pentru continuarea sprijinului pe care România îl acordă autorităţilor de la Chişinău în opţiunea fermă de integrare europeană’, a concluzionat preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

VEZI SI:

Declaraţiile unioniste ale lui Traian Băsescu au provocat DEZBATERI APRINSE în Parlamentul de la Chişinău