Antonescu: Ordonanţa privind primarii este o mare greşeală. Pentru Ponta, costurile vor fi mari VIDEO

Crin Antonescu, fostul preşedinte al PNL, a apreciat că Ordonanţa de Urgenţă prin care primarii au liber la traseism politic pentru 45 de zile, îi va aduce prim-ministrului Victor Ponta mai multe deservicii decât voturi la alegerile prezidenţiale din această toamnă.

02 sept. 2014, 17:54
Antonescu: Ordonanţa privind primarii este o mare greşeală. Pentru Ponta, costurile vor fi mari VIDEO

„Este o mare greşeală politică a lui Victor Ponta ce ar putea avea costuri semnificative tocmai în economia alegerilor prezidenţiale. Dacă domnia sa crede că, trăgându-şi de partea sa nişte primari cu voturile pe care le pot aduce, este mai aproape de câştigarea alegerilor prezidenţiale, eu spun spun doar că primarii care voiau să meargă pe sub mână cu el o puteau face şi sub eticheta PNL, cum unii au şi făcut-o la alegerile europarlamentare”, a apreciat Crin Antonescu.

El crede că posibilele avantaje pentru PSD au fost anulate încă dinaintea adoptării OUG. „Impactul mediatic, public şi, într-o oarecare măsură, chiar extern al aceste ordonanţe este mult mai costisitor pentru Victor Ponta”, a adăugat fostul preşedinte al PNL.

Aleşii locali au 45 de zile la dispoziţie pentru a-şi schimba partidul, fără să-şi piardă mandatul. Ordonanţa de urgenţă care dă liber la migraţie a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial. Actul normativ îşi produce efectele odată cu publicarea în Monitor.

Aleşii locali care îşi vor schimba formaţiunea, în termenul de 45 de zile prevăzut de OUG care permite migraţia aleşilor locali, o vor putea face o singură dată, ordonanţa prevăzând şi că opţiunea este pentru partid, organizaţie a minorităţilor naţionale sau statut de independent.

Aceste prevederi apar în forma OUG publicată marţi în Monitorul Oficial şi nu erau prevăzute în proiectul iniţial.

Ordonanţa de urgenţă se consideră intrată în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Proiectul legii de aprobare a OUG a ajuns şi la Senat, prima Cameră sesizată pentru dezbaterea actului normativ.

Guvernul a adoptat, joia trecută, o ordonanţă prin care aleşii locali au posibilitatea ca în 45 de zile să-şi aleagă partidul din care vor să facă parte, fără a-şi pierde funcţiile.