Anul Nou 2014, în tradiţia populară: Află cum va fi vremea ANUL VIITOR folosind O CEAPĂ

Tradiţia populară spune că de anul de Anul Nou oamenii pot afla cum va fi vremea anul viitor cu ajutorul unui calendar de ceapă. 

RomaniaTV.net
01 ian. 2014, 11:11
Anul Nou 2014, în tradiţia populară: Află cum va fi vremea ANUL VIITOR folosind O CEAPĂ

Tradiţia populară spune că există şi metode tradiţionale de prognoză a vremii. După cum arată foile de ceapă, se pot trage concluzii legate de vremea pe următoarele luni.

Este nevoie să alegeţi o ceapă mare pe care să o tăiaţi în două jumătăţi şi dinspre exteriorul cepei spre interior, să luaţi consecutiv 12 foi şi să le aseazati pe un tocător de lemn.

Prima foaie este tăiată cu un cuţit şi este „numită” luna ianuarie, astfel încât să se ştie de unde începe numărătoarea lunilor anului. Peste fiecare foaie de ceapă se pune sare, iar până în dimineaţă următoare, foile de ceapă sunt puse într-un loc ferit de razele de lumina.

După cantitatea de apă ce se adună în fiecare foaie de ceapă se apreciază care dintre lunile anului care urmează va fi cea mai ploioasă şi care va fi secetoasă. Dacă într-o foaie nu este apă deloc, acea luna va fi secetoasă, iar o foaie plină de apă prevesteşte că luna respectivă va fi ploioasă şi eventual cu inundaţii.

Tot tradiţia populară spune că o noapte de revelion cu cer plin de stelele strălucitoare este semn de belşug în bucate.

Se mai spune că dacă în noaptea de Anul Nou nu va bate vânt, se va face pâinea.

Dacă în ajunul Anului Nou rupeţi o crenguţa de măr, o puneţi într-un vas cu apă rece la fereastră şi acesta înfloreşte până la Bobotează, e semn de primăvară bună.

Un alt semn despre evoluţia vremii în anul ce vine ne aduce şi noaptea de Sfântul Vasile, când cerul senin prevesteşte un an secetos, iar dacă e înnorat, va fi ploios.