Anunţ de ultimă oră despre Ionuţ Gologan, românul condamnat la moarte în Malaezia. Cum ar putea scăpa de pedeapsă

Guvernul malaezian a decis să abolească pedeapsa capitală, care suscită o opoziţie tot mai mare în această ţară care numără peste 1.200 de deţinuţi condamnaţi la moarte, relatează joi AFP. De această decizie va beneficia şi românul Ionuţ Gologan, de 26 de ani, care a fost condamnat la moarte în Malaezia pentru trafic de droguri, şi un al doilea român, Daniel Ionel Ţurcan, condamnat la moarte pentru aceeaşi infracţiune în iunie acest an.

11 oct. 2018, 15:51
Anunţ de ultimă oră despre Ionuţ Gologan, românul condamnat la moarte în Malaezia. Cum ar putea scăpa de pedeapsă

„Guvernul este de acord să abolească pedeapsa cu moartea”, a declarat pentru AFP ministrul malaezian al comunicaţiilor, Gobind Singh Deo. „Sper că legea va fi în curând amendată”, a adăugat el.

Pedeapsa capitală prin spânzurare este în prezent prevăzută de legea malaeziană pentru o serie de infracţiuni care merg de la crimă până la răpire, incluzând deţinerea de arme de foc şi traficul de droguri.

Un înalt responsabil al executivului, Liew Vui Keong, a indicat joi că un moratoriu privind executarea condamnaţilor va fi aplicat, potrivit media locale.

„Cum abolim această pedeapsă, nu ar mai trebui să aibă loc execuţii”, a declarat el pentru cotidianul Star.

Amendamentul care suprimă pedeapsa capitală va fi supus luni votului Parlamentului din Malaezia.

Tânărul Ionuţ Alexandru Gologan a fost condamnat definitiv la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri în ianuarie 2016.

Ministerul Afacerilor Externe din România a anunţat pe 26 ianuarie 2016 că s-a judecat recursul în cazul cetăţeanului român condamnat la pedeapsă capitală în Malaezia, pentru trafic de droguri. Curtea Federală de Justiţie a Malaeziei, care a judecat recursul, a confirmat pedeapsa capitală printr-o decizie definitivă, fiind epuizate astfel toate căile interne de atac în acest caz.

Un al doilea cetăţean român, Daniel Ionel Ţurcan, a fost condamnat la moarte pentru aceeaşi acuzaţie, trafic de droguri, în iunie acest an. În iunie 2018, MAE român a anunţat că a făcut apel împotriva condamnării celui de al doilea român acuzat de trafic de droguri, curtea federală confirmând pedeapsa capitală într-o decizie finală, scrie site-ul The Romania Journal.