Anunţ important pentru cei care vor să-şi facă un împrumut în bancă. În 2017 creşte creditul ipotecar şi scade cel de consum

Anul acesta va creşte creditul ipotecar şi va scădea cel de consum pentru populaţie. De asemenea, băncile vor pune accent pe creditarea companiilor. Acestea sunt previziunile pentru 2017 ale reprezentanţilor Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

14 feb. 2017, 13:05
Anunţ important pentru cei care vor să-şi facă un împrumut în bancă. În 2017 creşte creditul ipotecar şi scade cel de consum

„Creşterea creditului neguvernamental a fost relativ redusă în 2016. În 2017 suntem pregătiţi ca să credităm. Este o abundenţă de lichiditate în sistem. Nivelul de economisire internă este unul ridicat. Având în vedere creşterea macroeconomică vedem o cerere agregată mai mare din partea companiilor. La populaţie vedem o creştere a creditării ipotecare şi o scădere a creditului de consum”, a declarat, marţi, Sergiu Oprescu, Preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Potrivit Mediafax, bancherii spun că motorul creditului ipotecar a fost programul Prima Casă, în vreme ce creditul ipotecar clasic nu a mai fost atât de solicitat.

În ceea ce priveşte 2016, în toamna anului trecut, sistemul bancar românesc şi-a menţiunt stabilitatea financiară şi are perspective şi lichiditate suficientă să finanţeze populaţia şi companiile. Rata creditelor neperformante s-a redus în 2016 de 2,3 ori faţă de vârful din 2014. Astfel, rata acestor credite este de 9,9%, din care 8,11%, în cazul creditelor pentru populaţie şi 2,2%, în cazul creditelor pentru IMM.

Procesul de curăţare a bilanţurilor a continuat pe parcusul lui 2016, iar rata de acoperire cu provizioane a atins 55% în trimestul al treilea din 2016. Pe de altă parte, mai puţin de 20% dintre IMM au accesat credite bancare.

„2016 a fost un an complex, în care am reuşit să revenim pe profitabilitate operaţională. Este anul în care s-a consolidat stabilitatea structurală prin solvabilitate la 19% şi lichiditate imediată de 38%. A fost un an complex şi din cauza unor vulnerabilităţi externe, cum ar fi Brexit-ul şi influenţele pe care acesta poate să o aibă asupra sistemului bancar european. În 2017 trebuie să discutăm despre încrederea pe care sistemul bancar trebuie să o crească. Eforturile băncilor trebuie să se canalizeze pe informarea clienţilor. De asemenea, trebuie să vorbim despre o resetare raţională asupra aşteptărilor în ceea ce priveşte produsele şi serviciile noastre. Sunt câteva proiecte în analiza ARB pentru 2017: agenda digitală, educaţia financiară şi creditarea economiei”, a afirmat Sergiu Oprescu.