Anunţ important pentru elevii care nu iau examenul de BACALAUREAT. Vezi ce li se pregăteşte la Minister

BACALAUREAT 2014: Ministerul Educaţiei are gânduri mari cu absolvenţii de liceu care nu reuşesc să treacă examenul de Bacalaureat. Ministrul vrea să le plătească meditaţiile şi să le organizeze încă o sesiune specială de examen.

01 iun. 2014, 22:37
Anunţ important pentru elevii care nu iau examenul de BACALAUREAT. Vezi ce li se pregăteşte la Minister

Elevii care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat vor putea să facă meditaţii gratuite în licee sau universităţi. Ministrul Educaţiei nu exclude o sesiune specială de Bacalaureat în februarie-martie.

BACALAUREAT 2014: Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că doreşte „instituţionalizarea” meditaţiilor pentru absolvenţii de liceu care nu promovează bacalaureatul, cursurile de trei-patru luni urmând să fie plătite de stat.

BACALAUREAT 2014: Prezent la Arad pentru întâlniri cu profesorii din mediul universitar şi cu directorii de şcoli din mediul preuniversitar, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a spus că are în vedere „instituţionalizarea” meditaţiilor pentru cei care nu reuşesc să promoveze bacalaureatul, iar aceştia să primească o şansă în plus într-o sesiune specială de examene.

„Niciun sistem din lume nu are rată de succes de sută la sută (la bacalaureat – n.r.). Atunci când ai 200.000 – 300.000 de copii într-un ciclu, unii vor fi foarte buni, unii medii, unii nu vor ţine acelaşi ritm de pregătire. Nu trebuie să-i pedepsim pe cei care nu reuşesc de prima dată, trebuie sprijiniţi. Prin urmare, la Ministerul Educaţiei lucrăm la un proiect ca instituţiile de învăţământ acreditate, respectiv liceele şi universităţile să poată să desfăşoare meditaţii instituţionalizate pentru o perioadă de trei – patru luni, strict cu programa de bacalaureat”, a declarat ministrul.
Remus Pricopie a spus că după aceste cursuri absolvenţii ar fi examinaţi într-o sesiune de bacalaureat care ar fi programată în februarie-martie.

BACALAUREAT 2014: „Nu exclud să introducem o sesiune de bacalaureat, după ce se termină această sesiune de pregătire. Apare o singură problemă, aceea că programul, calendarul şcolar este foarte încărcat”, a spus ministrul, adăugând că se caută soluţii pentru stabilirea unui calendar.

Întrebat dacă nu există riscul ca tinerii să nu fie interesaţi de meditaţii, pentru că programe similare au fost desfăşurate în unele licee şi universităţi, dar nu au avut succes, ministrul a spus că în primul an „este foarte posibil ca absolvenţii să nu fie foarte interesaţi de meditaţii”. „Intenţionăm ca aceste cursuri să fie finanţate de stat, fie pe proiecte cu fonduri structurale, fie că vorbim de bugetul statului”, a completat Pricopie.

BACALAUREAT 2014- SESIUNEA SPECIALĂ- BACALAUREAT OLIMPICI. BAC 2014, sesiune specială. Luni, absolvenţii de liceu au început probele scrise. După ce ieri au susţinut examenul la limba şi literatura română, astăzi, 27 mai, absolvenţii de liceu susţin proba obligatorie a profilului: Matematică sau istorie. Examenul a început la ora 9.00, iar absolvenţii claselor a XII-a au la dispoziţie trei ore pentru a rezolva cele trei subiecte.

Bacalaureat 2014. Reguli STRICTE în SESIUNEA SPECIALĂ. Află ce poţi lua cu tine în sala de examen

În acest an, sesiunea specială a examenului de bacalaureat se desfășură în perioada 17-30 mai. Înscrierile pentru sesiunea specială de Bac au avut loc în perioada 17-18 mai, iar probele au început pe 19 mai, cu Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Următoarea probă, cea de Evaluare a competenţelor digitale, a avut loc în perioada 21-22 mai, urmată de Evaluarea competenţelor lingvistice (23-24 mai).

BAC 2014, sesiune specială. Luni, absolvenţii de liceu au început probele scrise.

BACALAUREAT 2014. Absolvenţii care vor participa la sesiunea specială aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine în 29 mai proba scrisă la limba şi literatura maternă. Afişarea rezultatelor se va face în aceeaşi zi, până la ora 18, iar contestaţiile vor putea fi depuse între orele 18,00 şi 20,00.

În data de 30 mai se vor rezolva contestaţiile şi vor fi afişate rezultatele finale.

Elevii au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva subiectele la limba română. RTV.NET a stat de vorbă cu un profesor de limba română pe tema subiectelor de anul acesta. Potrivit profosorului Iulia Pop, cadru didactic la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, subiectele au fost accesibile şi se poate lua cu uşurinţă o notă bună. Citeşte şi: SUBIECTE BACALAUREAT 2014 – ROMÂNĂ SCRIS. Profesor: Subiectul III s-a dat şi la simularea din clasa a XI-a

VEZI SUBIECTELE LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMANĂ – Filiera teoretică – Profil real; Filiera tehnologică

VEZI SUBIECTELE LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMANĂ –  Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic

VEZI BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE- Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică

VEZI BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE -Filiera teoretic – Profilul umanist; Filiera vocaţională– Profilul pedagogic

REZULTATE BACALAUREAT 2014 – SESIUNE SPECIALĂ BAC 2014

VEZI AICI  Lista nominală a absolvenţilor de liceu care fac parte din loturilor naţionale de pregătire pentru competiţiile sportive internaţionale, ce pot susţine examenul de bacalaureat – sesiune specială, 2014

VEZI AICI Lista nominală a absolvenţilor de liceu care fac parte din loturilor naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale pe discipline şcolare, ce pot susţine examenul de bacalaureat – sesiune specială, 2014.

BAC 2014. De asemenea, luni, 26 mai, a început înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen a Bacalaureatului 2014 urmând ca pe 10 iunie, elevii din ultimul an de liceu să intre în febra examenelor de bacalaureat. Primele rezultate la BAC vor fi afişate pe data de 7 iulie.

BAC 2014. Calendarul examenului de BACALAUREAT 2014, sesiunea iunie-iulie 2014:

  •     30 mai 2014: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  •     10-12 iunie 2014: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  •     11-13 iunie 2014: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  •     16-20 iunie 2014: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  •     23-27 iunie 2014: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
  •     30 iunie 2014: Limba şi literatura română – proba E) a) – proba scrisă
  •     1 iulie 2014: Limba şi literatura maternă – proba E) b) – proba scrisă
  •     2 iulie 2014: Proba obligatorie a profilului – proba E) c) – proba scrisă
  •     4 iulie 2014: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d) – proba scrisă
  •     7 iulie 2014: Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)
  •     7 iulie 2014: Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
  •     8 -10 iulie 2014: Rezolvarea contestaţiilor
  •     11 iulie 2014: Afişarea rezultatelor finale