APIA: Ajutor de stat de 148,5 milioane de lei pentru motorina utilizată în agricultură

Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul II din acest an va începe după aprobarea Ordinului de către Ministerul Agriculturii cu cantitățile și valoarea motorinei, suma ce urmează a fi plătită depășind 148,5 milioane de lei, a anunțat, miercuri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

20 sept. 2017, 13:11
APIA: Ajutor de stat de 148,5 milioane de lei pentru motorina utilizată în agricultură

„Suma totală plătită va fi de 148.533.233 lei, cu sursă de finanțare de la bugetul național, pentru un număr de 16.646 beneficiari și o cantitate totală de motorină de 104.711.184,273 litri. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru”, se arată într-un comunicat al APIA remis AGERPRES.

Cantitățile de motorină aferente perioadei 1 aprilie 2017 — 30 iunie 2017, determinate la plată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, sunt de 95,85 de milioane de litri în sectorul vegetal, respectiv un ajutor de stat de 135,96 milioane de lei, de 8,66 milioane de litri (12,28 milioane lei) în sectorul zootehnic și de 195.685,9 litri (277.581 lei) în sectorul îmbunătățiri funciare.

În perioada 2017 — 2020, diferența dintre rata accizei standard și rata accizei reduse se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.