Arhiepiscopia Râmnicului: Încoronarea primului rege al romilor s-a făcut fără acordul Bisericii

Încoronarea primului rege internaţional al romilor, Ion Cioabă, s-a făcut fără acordul Bisericii şi prin înşelătorie. Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Râmnicului, Ion Predescu, preot la slujba din 8 septembrie 1992, potrivit România TV.

30 aug. 2013, 12:40
Arhiepiscopia Râmnicului: Încoronarea primului rege al romilor s-a făcut fără acordul Bisericii

Arhiepiscopul susţine că romii au minţit spunând că au fost acceptaţi să îl încoroneze pe Ion Cioabă în mânăstirea Bistriţa din Vâlcea.

„În momentul când am început slujba, noi eram cu faţa spre Altar, iar în spatele nostru era Cioabă şi cu cei ai lui şi cu toţi, că era biserica plină. Am început slujba, nici nu a durat 2 minute, că s-a pornit o gălăgie şi un balamuc, strigau în ţăgăneşte şi au zis şi pe româneşte „Trăiască Regele!” doi ţigani de -ai lui, am văzut când i-au pus coroana pe cap. În momentul ăla s-a terminat si cu slujba (…) A ieşit din biserică cu coroana pe cap. Atunci am tras concluzia că el a venit acolo numai prin viclenie”, a declarat Ion Predescu, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Râmnicului.

De partea cealaltă, nepoţii lui Cioabă se laudă că titulatura de rege a bunicului său a fost aprobată chiar de Patriarhul României.

„Bunicul meu s-a prezentat la Patriarhul României. Patriarhul a aprobat încoronarea lui în biserica de la Costeşti, a fost uns ca rege internaţional al romilor şi de aici vine această titulatură pe care tatăl meu a moştenit-o”, susţine Dorin Cioabă.

Ca să îşi arate puterea coroanei, regele internaţional al romilor, Ion Cioabă a înaintat, în 1992, un memoriu către toate instituţiile statului. În document, autorităţile erau informate că, cităm:

” (….) Oricine vine să vorbească în numele romilor din România trebuie să prezinte o delegaţie sau o împuternicire din partea noastră. Fără o astfel de dovadă, nimeni nu are drept să vorbească în numele romilor din România, ci numai ca persoană particulară. Orice abuz sau insultă la adresa Regelui se va pedepsi conform legii. „

Culmea este că majoritatea instituţiilor au luat act de dorinţa regelui, dovadă că documentul este plin de ştampile.

Pe document sunt ştampile şi semnături din partea Preşedinţiei României (Ion Iliescu), Guvernului (Adrian Năstase), Ministerului de Externe, Primăriei generale (Crin Halaicu), Direcţiei Generale a Vămilor, procuraturii şi chiar a Ministerului Culturii.