Armata rusă a înrolat peste 16.000 de foşti militari şi civili ucrianeni, anunţă Ministerul Apărării rus

Forţele armate ruse au înrolat peste 16.000 de foşti militari şi civili ucraineni după anexarea Crimeii, a anunţat marţi vice-ministrul rus al apărării, generalul Arkadi Bajin, potrivit Agerpres.

RomaniaTV.net
15 apr. 2014, 12:50
Armata rusă a înrolat peste 16.000 de foşti militari şi civili ucrianeni, anunţă Ministerul Apărării rus

Până în prezent, 9.268 de militari ucraineni au obţinut cetăţenia rusă şi au fost înrolaţi în Forţele Armate ale Rusiei‘, dintre care ‘2.768 sunt ofiţeri, 1.302 subofiţeri, 5.007 soldaţi şi 191 cadeţi’, a precizat generalul. El a menţionat că toţi aceştia urmează în prezent programe suplimentare de instrucţie pentru a se adapta standardelor militare ruse.

De asemenea, un număr de ‘7.050 civili care au lucrat anterior pentru Forţele Armate ucrainene au fost angajaţi în unităţile Flotei ruse a Mării Negre’, a mai indicat generalul Bajin.

Ministerul rus al Apărării a anunţat la sfârşitul lunii martie că va restitui autorităţilor de la Kiev echipamentele unităţilor militare ucrainene care nu au trecut de partea separatiştilor ruşi în timpul operaţiunii de ocupare a Crimeii.