ASALTUL ANAF are rezultate. Casele de marcat se vând ca pâinea caldă

In urma măsurilor drastice anunţate de Direcţia Naţională Antifraudă, comercianţii din judeţul Iaşi au făcut coadă în ultima lună la firmele care vând case de marcat şi echipamente aferente.

RomaniaTV.net
01 apr. 2015, 07:59
ASALTUL ANAF are rezultate. Casele de marcat se vând ca pâinea caldă

Controalele derulate de inspectorii Direcţiei Naţionale Antifraudă pe tema neeliberării de bonuri fiscale au băgat spaima şi în comercianţii din Iaşi, scrie zdi.ro. Patronul celei mai importante firme locale pe segmentul distribuţiei de case de marcat şi alte echipamente specifice, Inita Service, spune că în această lună vânzările i-au crescut de trei spre patru ori. Fie că e vorba de actualizarea caselor, fie de achiziţia unor instrumente de lucru noi, cererea a crescut simţitor o dată cu apariţia ştirilor în presa centrală referitoare la măsurile drastice luate de inspectorii antifraudă.

Citeşte şi Zeci de magazine din Ardeal au fost ÎNCHISE şi SIGILATE de inspectorii antifraudă

„Nu greşiţi, chiar de la începutul lunii martie se simte o creştere a cererii din partea clienţilor. Cam de trei – patru ori mai mare faţă de volumul de activitate obişnuit. Sunt sigur că are legătură cu ultimele evenimente şi cu măsurile luate de ANAF (n.r. – Agenţia Naţională de Adminsitrare Fiscală). Specific că volumul de activitate a crescut aşa pentru că foarte mulţi dintre clienţi nu aveau îndeplinite toate condiţiile solicitate de inspectori, chiar dacă dispuneau de casă de marcat. Poate nu erau programate cu toate articolele, poate nu erau actualizaţi operatorii sau alte probleme pe care le-au mai auzit şi ei. Totuşi, şi la achiziţia de case de marcat, vânzările au crescut cam de trei ori faţă de lunile anterioare”, a explicat Mugurel Lupoaie, patronul Inita Service.

De la începutul lunii martie, Direcţia Naţională Antifraudă a demarat o serie de controale în toată ţara referitoare la emiterea bonurilor fiscale de către micii întreprinzători, iar unele cazuri mediatizate au fost considerate absurde, de exemplu activitate suspendată pentru o diferenţă în casă de trei lei sau pentru un plus de 1,5 lei. Direcţia Antifraudă a emis, ieri, un comunicat de presă în care infirma informaţiile apărute în presa centrală, menţionând că nu a fost solicitat un punct de vedere şi că, de fapt, sumele invocate nu coincid cu realitatea. În cazul unei cofetării din Deva, inspectorii au precizat că nici măcar nu au efectuat un control la acea unitate.

„În 2014, 90% dintre cazurile instrumentate de Direcţia Antifraudă au vizat prejudicii de peste 1 milion de euro/dosar, iar în primele două luni din 2015 procentul dosarelor de peste 1 milion de euro au reprezentat 87% din total sesizări penale înaintate organelor de anchet”, au răspuns inspectorii Antifraudă. Mediatizarea acestor cazuri infirmate de inspectori poate duce la apariţia unor „falşi inspectori”, astfel că orice contribuabil trebuie să fie precaut în eventualitatea unui control. Maşinile inspectorilor Antifraudă sunt inscripţionate cu denumirea instituţiei, iar personalul va avea uniformă specifică, cu însemne distinctive, legitimaţie şi armament pentru apărare. „În anumite situaţii, în realizarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă pot îmbrăca ţinuta civilă”, se arată în HG 520/2013, dar această regulă se aplică în cazuri speciale care impun flagrantul, de exemplu.

Citeşte şi Controale DRASTICE în cluburile din Centrul Vechi al Capitalei VIDEO

O veste bună pentru micii evazionişti

Activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau minus va fi de 300 lei sau 500 lei, iar decizia de suspendare va putea fi revocată în aceeaşi zi dacă este achitată o amendă reprezentând de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate.
Modificările vor fi operate de Guvern în această săptămână sau cel mai târziu săptămâna viitoare, premierul Victor Ponta arătând că este nevoie de o serie de „reglaje” care să prevină eventuale excese ale inspectorilor ANAF. „Nu vreau să cădem în extrema cealaltă, a unor abuzuri şi lucruri duse la extrem, motiv pentru care am decis să facem nişte reglaje. Măsura suspendării activităţii unei companii să poată fi luată doar dacă diferenţele găsite de ANAF sunt plus/minus 300 sau 500 lei, altfel se plăteşte doar amendă. Atunci când se ia măsura suspendării activităţii, aceasta să poată fi revocată în aceeaşi zi dacă se plăteşte o amendă de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate Ai 400 lei în plus în casă ? Plăteşti 4.000 lei şi prima dată te iert. A doua oară – asta rămâne să discutăm – putem să punem de 20 ori suma respectivă şi a treia oară să nu mai existe nicio amendă şi să se suspende activitatea”, a spus Ponta.