ATAC ARMAT în SUA, sunt zeci de victime. Poliţist: "Este o scenă oribilă acolo. Este sânge peste tot"

Publicat: Joi, 08 Noiembrie 2018 10:27 // Actualizat: Joi, 08 Noiembrie 2018 16:14 // Sursa: romaniatv.net

Un atac armat a avut loc într-un club din Thousands Oaks, în statul american California. Zeci de persoane au fost împuşcate. Potrivit poliţiei, 13 persoane au murit în timpul atacului, între care şi agentul de poliţie care a ajuns primul la locul atacului, dar şi atacatorul. 

UPDATE: 13 persoane au murit după ce au fost împuşcate într-un bar din sudul Californiei, informează BBC.

„Este o scenă oribilă acolo. Este sânge peste tot”, a declarat şeriful Geoff Dean, citat de theguardian.com. „Suspectul este şi el acolo”, a adăugat el.

Sergentul Ron Helus a răspuns apelurilor şi a fost împuşcat când a intrat în bar. El a murit la spital ulterior.

Autorităţile au precizat că atacatorul a murit şi el în incident, însă nu au oferit detalii în acest sens.

UPDATE: Autorităţile americane au informat că suspectul în cazul atacului armat dintr-un bar din California a murit, scrie BBC.

Conform presei, în interiorul barului se aflau cel puţin 200 de persoane care participau la o seară de muzică country. Imaginile difuzate la televiziunile locale arată persoane transportate aparent cu răni de la gloanţe.


UPDATE: Conform rapoartelor, un atacator a împuşcat un gardian de la intrarea din bar pentru ca apoi să pătrundă înăuntru şi să arunce cu „grenade de fum peste tot".

O casieriţă s-ar afla printre cei răniţi, după ce bărbatul, descris ca având barbă şi purtând ochelari şi o pălărie, a început să tragă.

Mai mulţi martori au declarat că bărbatul avea un pistol. Cel puţin 12 focuri au fost trase înainte ca oamenii să înceapă să se folosească de scaune pentru a sparge geamurile, încercând să scape din bar.

Videoclipurile arată cum oamenii răniţi sunt transportaţi de la bar de către serviciile de urgenţă.

Echipaje de dezamorsare a bombelor au fost chemate la faţa locului şi echipele SWAT se află acolo, dar autorităţile au informat că barul este acum în siguranţă.

Departamentul de pompieri a informat că are loc un incident armat şi a avertizat publicul să stea departe de zonă, precizând că există mai mulţi răniţi.

Mai multe persoane, între care și un polițist, ar fi fost rănite într-un atac armat, într-un bar din localitatea Thousand Oaks din California. Sursa citată menționează că atacatorul este în libertate.

În zona în care se află barul s-ar fi auzit mai multe focuri de armă. Se crede că atacatorul ar fi folosit o armă semi-automată.

Poliția susține că aproximativ 30 de focuri de armă au fost trase. Atacatorul este încă în libertate.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
atac armat atac SUA California
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6639
RON
18 Nov
noapte -3 °
zi 4 °
Ultimele joburi adaugate
24 H