Povestea sfâşietoare a sirianului care şi-a pierdut toată familia şi rudele face înconjurul lumii GALERIE FOTO

Abdul Hamid Youssef, un sirian care locuieşte la periferia de Nord a oraşului Khan Sheikhoun, şi-a pierdut toată familia şi peste 20 de rude în atacul chimic din Siria, din Idleb.

07 apr. 2017, 08:14

Sfâşiat de durere, Abdul Hamid Youssef şi-a îngropat gemenii în vârstă de numai 9 luni, care au murit în urma atacului cu arme chimice – cel mai probabil, gaz „sarin”. Tot în urma atacului chimic, lui Youssef i-au murit şi peste 20 de rude.

Bărbatul s-a dus acasă, la părinţii lui, unde locuiau şi doi dintre fraţii săi. I-a găsit morţi şi a fost cuprins de panică. S-a întors repede acasă, la soţia şi copiii lui.

„Aveau spume la gură şi şi intraseră în convulsii. Erau cu toţii întinşi pe podea”. „Copiii mei, Ahmad şi Aya … şi soţia mea … au fost cu toţii martirizaţi. Toată familia mea a dispărut…”, a povestit Youssef, miercuri, postului de televiziune CNN.

Soţia şi copiii lor se numără printre victimele atacului chimic de marţi – unul dintre cele mai ucigaşe atacuri de acest fel din Siria, în urma căruia cel puţin 70 de persoane au murit, potrivit activiştilor pentru Drepturile Omului. Armata siriană a negat producerea unui astfel de atac.

Youssef a leşinat când a văzut ororile şi s-a trezit la spital, câteva ore mai târziu. A primit altă veste proastă: toate rudele lui – aproximativ 25 – muriseră în atacul de la Khan Sheikhoun.

Citeşte şi Lovituri americane în Siria. Rusia avertizează asupra „consecinţelor negative”: Uitaţi-vă la Irak, uitaţi-vă la Libia!

După aceste atac, o fotografie cu Youssef ţinându-şi în braţe gemenii morţi, înfăşuraţi în cearşafuri albe şi sând pe marginea gropii a făcut înconjurul lumii, pe internet. Este o imagine ce va deveni celebră şi care ilustrează unele dintre cele mai mari atrocităţi cărora le-au căzut victime civili nevinovaţi.

„Plâng, dar acestea sunt lacrimi de bucurie”, explică Youssef, deoarece copiii lui „s-au dus acum la Dumnezeu, iar aşa este mai bine pentru ei, decât să fi rămas în Siria”…

„Copiii mei nu sunt primii copii care mor” în Siria, din cauza conflictului din această ţară, a mai spus, cu lacrimi în ochi şi resemnat, bărbatul.

Numărul victimelor civililor în atacul cu arme chimice din apropierea unei baze militare a fost estimat la cel puţin 86 de persoane, inclusiv femei şi copii.

Mai mulţi lideri ai lumii şi activiştii pentru drepturile omului au cerut o anchetă pentru presupuse crime de război.