ATENTAT la NISA. Ucigaşul avea probleme psihice grave înainte de a veni în Franţa

Tunisianul în vârstă de 31 de ani care a ucis 84 de persoane joia trecută, intrând în mulțime cu un camion pe Promenade des Anglais în orașul francez Nisa (sud), a fost tratat ani de zile pentru probleme psihice înainte de a părăsi Tunisia cu destinația Franța în 2005, a afirmat sora sa, relatează duminică Reuters.

17 iul. 2016, 08:11
ATENTAT la NISA. Ucigaşul avea probleme psihice grave înainte de a veni în Franţa

”Fratele meu a avut probleme psihice și noi i-am predat poliției documentele care arată că el a fost tratat ani de zile de către psihologi”, a declarat Rabeb Bouhlel, sora lui Mohamed Lahouaiej Bouhlel.

Tatăl lui Bouhlel a explicat la televiziunea franceză că familia a solicitat tratament medical după ce fiul lor a suferit o cădere nervoasă. ”El avea probleme psihice care au provocat o cădere nervoasă. Devenise furios, țipa, spărgea totul în jurul său. A trebuit să-l ducem la medic”, a declarat Mohamed Mondher Lahouaiej Bouhlel la canalele de televiziune TF1 și France 2.

Bouhlel, care a fost împușcat mortal de către poliție în cursul atacului, era originar din Msaken, oraș situat la circa 120 km sud de Tunis. El a fost în orașul său natal ultima dată în urmă cu patru ani. Foștii vecini și rudele lui Bouhlel au fost șocați când au aflat de atacul comis de el la Nisa. Ei l-au descris ca având înclinații sportive și nefiind interesat de religie.

Ibrahim Bouhlel, un nepot, a afirmat că unchiul său nu a avut niciodată probleme financiare și că le spusese rudelor sale săptămâna trecută că intenționează să vină în Tunisia pentru un eveniment de familie.

Rebab și Ibrahim Bouhlel au mai spus că Mohamed Lahouaiej Bouhlel nu prezenta nici un semn de comportament neobișnuit sau de radicalizare islamistă atunci când și-a sunat familia.

Anchetatorii nu au descoperit nici o legătură evidentă directă a lui Bouhlel cu jihadismul, cu toate că gruparea Statul Islamic a revendicat sâmbătă responsabilitatea atacului de la Nisa. TFI și alte media franceze, citând persoane apropiate lui Bouhlel, au relatat că el obișnuia să consume carne de porc și alcool, ceea ce contravine preceptelor islamului.