ATENTATE PARIS. Paisprezece cetăţeni sârbi au fost răniţi. Şapte dintre ei se află în stare gravă

ATENTATE PARIS. Un număr de 14 cetățeni sârbi, dintre care șapte în stare gravă, se află printre cei peste 350 de răniți în urma atentatelor teroriste comise vineri seară la Paris, în care au murit 129 de persoane, potrivit celui mai recent bilanț, a anunțat ambasadorul Serbiei în Franța, Rajko Ristic, citat luni de agenția Tanjug, citată de Agerpres. 

RomaniaTV.net
16 nov. 2015, 10:16
ATENTATE PARIS. Paisprezece cetăţeni sârbi au fost răniţi. Şapte dintre ei se află în stare gravă

Dintre persoanele de naționalitate sârbă rănite, Ljiljana Pavlovic este singura a cărei viață este în pericol, a precizat Ristic.

Alți șapte sârbi au suferit răni minore și au fost externați după ce au primit asistență medicală în spitale pariziene.

Citeşte şi ATENTATE PARIS. S-a descoperit o legătură între un terorist kamikaze şi un jihadist din Statul Islamic

La zece luni după atacul de la redacția săptămânalului Charlie Hebdo, Franța este din nou în stare de șoc după un val de atentate fără precedent. În țară a fost instituită starea de urgență după seria de atacuri comise vineri noaptea în șase locuri diferite din Paris și soldate cu 129 de morți și cel puțin 350 de răniți, dintre care 99 în stare foarte gravă, potrivit celui mai recent bilanț.

Până în prezent autoritățile franceze au identificat 103 dintre persoanele decedate în atentate.