Atenţie în TRAFIC: Amenzi de 56.000 lei, date şoferilor din Bucureşti într-o singură zi

Brigada Rutieră de Poliţie a Capitalei a avut, joi, o acţiune pentru depistarea şoferilor care nu poartă centura de siguranţă şi care folosesc telefonul mobil atunci când sunt la volan, fără un dispozitiv care să le permită să aibă mânile libere.

03 aug. 2017, 12:15
Atenţie în TRAFIC: Amenzi de 56.000 lei, date şoferilor din Bucureşti într-o singură zi

Razie a Poliţiei Rutiere în Bucureşti. Ca urmare a acţiunii efectuate în prima parte a zilei, poliţiştii au dat amenzi în valoare de 56.000 lei.

Astfel, cei mai mulţi şoferi, 306, au fost amendaţi pentru că nu purtau centura de siguranţă. Alţi 26 au primit sancţiuni pentru că utilizau telefonul mobil fără dispozitiv handsfree.

Doi şoferi au rămas pietoni, un altul fiind depistat în timp ce conducea fără a avea permis.