„Atenţie se închid uşile”. „VOCEA” de la metrou, SCANDAL cu Metrorex

În anul 2007, actriţa Isabela Neamţu a dat în judecată Metrorex fiindcă vocea i-a fost folosită fără acordul ei în trenurile de metrou. După şapte ani de la deschiderea procesului, reprezentanţii companiei continuă să se folosească de această voce pentru informarea călătorilor.

07 aug. 2014, 06:41
„Atenţie se închid uşile”. „VOCEA” de la metrou, SCANDAL cu Metrorex

„Atenţie se închid uşile!” este unul din anunţurile pe care mai bine de o jumătate de milion de bucureşteni îl aud în fiecare zi când circulă cu metroul. Vocea Isabelei Neamţu a ajuns subiect de scandal după ce actriţa a reclamat Metrorex în instanţă că i-a folosit timbrul vocal fără acordul ei, scrie click.ro.

În 2011 a câştigat procesul şi despăgubiri de 4.000 de lei, însă soluţia instanţei a fost contestată de ambele părţi. Procesul a ajuns până la Înalta ­Curte de Casaţie, care în luna iulie a acestui an a admis recursul actriţei şi a trimis dosarul spre rejudecare Curţii de Apel. În ciuda procesului aflat încă pe rol, reprezentanţii Metrorex continuă să folosească vocea actriţei şi în noile trenuri spaniole CAF.

Citeşte şi ANUNŢ IMPORTANT de la Metrorex. Reapar vechi modalităţi de plată a călătoriei

„Pentru sistemul de informare a pasagerilor instalat în trenurile de tip BM3 – CAF, specialiştii Metrorex au căutat să folosească aceleaşi secvenţe audio-vizuale aşa cum sunt şi la celelalte trenuri de construcţie nouă. Această voce însă, nu are identitate, fiind o voce industrială”, au precizat responsabilii Metrorex.

Conform acestora, SC Metroul SA, proiectantul general şi consultant pentru modernizarea reţelei de metrou, este societatea care a comandat acest clip audio.

Isabela Neamţu a fost angajată a Teatrului Tineretului Piatra Neamţ, însă acum organizează şi produce piese de teatru pe cont propriu. A jucat în zeci de piese, dar şi în filme cunoscute: „Cold Mountain” (cu Nicole Kidman), „Diaz”, „Francesca”, „Clockmaker”.

Citeşte şi Mai multe casierii METROREX au fost ÎNCHISE din lipsă de personal