Atenţionare de călătorie MAE: Bulgaria – cod roşu şi portocaliu de precipitaţii sub formă de ninsoare şi vânt puternic

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Meteorologie şi Hidrologie local, în perioada 26 - 27 februarie 2018, întreg teritoriul acestei ţări va fi afectat de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare, însoţite de vânt puternic şi temperaturi scăzute.

25 feb. 2018, 18:20
Atenţionare de călătorie MAE: Bulgaria – cod roşu şi portocaliu de precipitaţii sub formă de ninsoare şi vânt puternic

Astfel, au fost emise următoarele coduri:

– Cod roşu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi vânt puternic în următoarele regiuni: Smolian şi Kârdjali. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă va ajunge la 40 cm. Vântul va sufla dinspre nord-est atingând o viteză medie de 15-20 m/sec. Viscolul va duce la formarea troienelor de zăpadă;

– Cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi temperaturi scăzute în următoarele regiuni: Vidin, Montana, Vraţa, Pleven, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo şi Târgovişte. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă va ajunge la 20-30 cm, iar în zonele montane la 35 cm. Vântul va sufla dinspre nord-est, atingând o viteză medie de 20-30 m/sec. Viscolul va duce la formarea troienelor de zăpadă şi se vor înregistra temperaturi mult scăzute sub zero grade şi pe timpul zilei;

– Cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi vânt puternic în următoarele regiuni: Dobrici, Varna, Burgas, Sliven, Yambol, Ruse, Razgrad, Silistra şi Şumen. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă va ajunge la 10-20 cm, iar în zonele montane la 30 cm. Vântul va sufla dinspre nord-est atingând o viteză medie de 15-20 m/sec. Viscolul va duce la formarea troienelor de zăpadă. Va fi frig fiind înregistrate temperaturi sub zero grade şi pe timpul zilei;

– Cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare în următoarele regiuni: Sofia Regiune, Sofia, Pernik, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Stara Zagora şi Haskovo. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă va ajunge la 10-30 cm, iar în zonele montane la 30-35 cm. Viscolul va duce la formarea troienelor de zăpadă.

Se recomandă să se urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autoturismele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol puternic, potrivit MAE.

Se pot obţine informaţii despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informaţii despre starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul agenţiei menţionate funcţionează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români ce călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.