ATERIZARE de URGENŢĂ a unui avion al companiei El AL: Un pasager a ameninţat PERSONALUL de la bord

Un Boeing 737 al companiei israeliene El Al cu destinaţia Munchen a fost nevoit să aterizeze de urgenţă joi dimineaţa pe aeroportul din Sofia, după ce un pasager german a ameninţat personalul de la bord, a anunţat compania El Al, citată de AFP, potrivit Agerpres.

RomaniaTV.net
05 iun. 2014, 10:27
ATERIZARE de URGENŢĂ a unui avion al companiei El AL: Un pasager a ameninţat PERSONALUL de la bord

Boeing 737 al companiei israeliene El Al cu destinaţia Munchen a fost nevoit să aterizeze de urgenţă joi dimineaţa pe aeroportul din Sofia, după ce un pasager german a ameninţat personalul de la bord, a anunţat compania El Al, citată de AFP.

”Un german în vârstă de 30 de ani a proferat ameninţări verbale în timpul zborului, apoi s-a ridicat de pe scaun pentru a traversa culoarul principal şi a-l lovi cu pumnul pe un steward”, a declarat pentru AFP Anat Friedman, purtătoare de cuvânt a companiei El Al.

Comandantul de bord a luat apoi decizia de a face o aterizare de urgenţă la Sofia, avionul având la bord 98 de pasageri, a precizat ea.

Vezi şi Imagini BIZARE surprinse de un pasager dintr-un AVION de CĂLĂTORI deasupra LONDREI: Este clar un OZN VIDEO

Bărbatul, cu cetăţenie germană, a fost predat poliţiei bulgare, a mai spus dna Friedman, fără să ofere detalii în legătură cu natura ameninţărilor proferate.