Augustin Zegrean, despre dosarul de abuz în serviciu al lui Liviu Dragnea: Dacă legea nu mai prevede fapta, se opreşte judecata

Eliminarea abuzului în serviciu din Codul Penal l-ar scăpa pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, de condamnarea din dosarul angajărilor fictive la Protecţia Copilului Teleorman, afirmă Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale.

RomaniaTV.net
29 oct. 2018, 16:14
Augustin Zegrean, despre dosarul de abuz în serviciu al lui Liviu Dragnea: Dacă legea nu mai prevede fapta, se opreşte judecata

„Dacă legea nu mai prevede fapta pentru care se judecă, se opreşte judecata, se achită, se clasează. Deci inclusiv pentru cei care au primit condamnare în primă instanţă se întâmplă asta. Dacă fapta nu mai este prevăzută de legea penală, ei au scăpat cu totul. Nu se mai ţine seama de condamnare, de exemplu, la recidivă”, a declarat Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, la Digi24.ro.

Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman. În luna octombrie a început recursul, după care se va da o sentinţă definitivă.