Augustin Zegrean, despre revocarea lui Dragnea: Cel mai probabil situaţia va fi lămurită la CCR, dacă va cere cineva

Publicat: Miercuri, 05 Decembrie 2018 14:29 // Actualizat: Miercuri, 05 Decembrie 2018 14:29 // Sursa: romaniatv.net

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al CCR, a declarat despre scandalul din Parlament că ”întotdeauna când s-au schimbat preşedinţii de Camere a fost cu scandal şi cu urlete” şi că probabil situaţia va fi lămurită la Curtea Constituţională.

”Situaţii de genul acesta au mai fost, întotdeauna când s-au schimbat preşedinţii de Camere a fost cu scandal şi cu urlete. Este practică începând cu Adrian Năstase, când au încercat să îl schimbe şi au crezut că pot să pună pe altcineva în locul lui, dar a ieşit Bogdan Olteanu preşedinte. A fost cu Blaga şi cu Geoană, a fost cu Antonescu, cu doamna Roberta Anastase... Toţi aşa au fost schimbaţi în situaţii din acestea, de criză şi de conflict şi de discuţii între ei”, a declarat Augustin Zegrean pentru Mediafax.

În opinia lui, practica Curţii Constituţionale "este şi de-o parte şi de cealaltă: este o practică potrivit căreia numai cei care l-au propus pot cere revocarea lui, este şi practică inversă, când Blaga a fost schimbat pur şi simplu atunci cu suspendarea Preşedintelui şi în 2012 cu revoluţia parlamentară. Atunci a fost schimbată şi Roberta Anastase fără să fi propus grupul ei, cei care i-au propus în funcţii".

Augustin Zegrean spune că dacă "au avut un număr de voturi suficiente, este ok ce a fost acolo. Până la urmă asta contează: câţi au votat, pentru că preşedintele de şedinţă nu ar fi supus votului niciodată chestia aceasta. Dacă s-a votat introducerea pe ordinea de zi s-a votat, asta înseamnă că făcea parte din ordinea de zi şi preşedintele de şedinţă era obligat să respecte ordinea de zi, chiar dacă ei nu vor să respecte democraţia. Acestea sunt problemele democraţiei pe care ei nu le acceptă. Parlamentarii hotărăsc ordinea de zi, ei o aprobă. Ordinea de zi se propune de Biroul Permanent, dar se aprobă în Camera Deputaţilor în prima şedinţă de luni se votează ordinea de zi".

Citeşte şi: Opoziţia forţează schimbarea lui Dragnea şi Iordache: "Nu mai aveţi majoritate". Iordache: Sunaţi la 112! Opoziţia îşi declară victoria

Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6540
RON
17 Dec
noapte 1 °
zi 2 °
Ultimele joburi adaugate
24 H