„Aurul roşu”. Planta care aduce venituri de 14.000 de euro pe kilogram este cultivată într-un sat din România

Planta de șofran, denumită „aurul roșu” deoarece mirodeniile extrase din ea se vând și cu 14.000 de euro kilogramul, poate fi cultivată cu succes și în România. Adus în Europa de spanioli, condimentul este cultivat în județul Gorj de un iberic, relatează Digi24.

RomaniaTV.net
24 oct. 2016, 11:29

Guzman Aparitio a cumpărat 15 hectare de teren în comuna Bustuchin. „În piaţa de desfacere, în Spania, de exemplu, se vinde cu 8.000 de euro kilogramul şi în Europa este în jur de 14.000 pe kilogram”, a explicat investitorul spaniol pentru postul de televiziune. 

În primul an, Guzman – care are o afacere identică în Spania – a recoltat din Gorj 200 de grame de şofran. Investitorul a angajat mai mulți localnici și a înfiinţat și o cooperativă în comună, astfel încât localnicii care vor să cultive şofran se pot asocia cu el.

Pentru a cultiva șofran este nevoie de foarte multă răbdare. Planta de șofran crește în înălțime până la maximum 20 – 30 de centimetri și face până la 4 flori, fiecare dintre ele cu doar 3 stamine de culoare roșu-purpuriu intens. Staminele sunt apoi culese cu mâna şi uscate. Pentru un gram de praf de condiment este nevoie de sute de firicele fine. Iar pentru a obţine un kilogram de şofran este nevoie de recolta de pe patru hectare.

Originar din Asia de Sud-Vest, şofranul este una dintre cele mai scumpe mirodenii aromatice din lume. De culoare galbenă, șofranul este considerat o adevărată delicatesă, fiind folosit în bucătăria spaniolă, italiană sau indiană. De exemplu, spaniolii îl folosesc la paella, căreia îi dă culoarea galben-roşiatică specifică, italienii îl adaugă în orez, iar indienii în dulciuri.

De asemenea, șofranul este utilizat și în medicină sau în industrie. În prezent, culturile de șofran s-au răspândit în multe părți din lume, ca de exemplu Asia, Eurasia, Europa, America de Nord, Africa de Nord sau Oceania. Statul-campion la producția de șofran este Iranul: acesta face aproximativ 90% din producția de șofran la nivel mondial.