AUSTRALIAN OPEN 2018. Bianca Andreescu s-a calificat pe tabloul principal. Ana Bogdan şi-a aflat şi ea adversara din turul 1

AUSTRALIAN OPEN 2018. Ana Bogdan (26 ani, 81 WTA) o va întâlni pe poloneza Iga Swiatek (17 ani) în prima rundă a turneului Australian Open, care va debuta luni la Melbourne.

11 ian. 2019, 09:18
AUSTRALIAN OPEN 2018. Bianca Andreescu s-a calificat pe tabloul principal. Ana Bogdan şi-a aflat şi ea adversara din turul 1

AUSTRALIAN OPEN 2018. Iga Swiatek (178 WTA) a venit din calificări, după ce a obţinut victorii cu Olga Danilovic (Serbia), Aliona Bolsova Zadoinov (Spania) şi cu americanca Danielle Lao.

Swiatek a câştigat anul trecut turneul junioarelor la Roland Garros, precum şi o medalie de aur în proba feminină de dublu la Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Buenos Aires.

AUSTRALIAN OPEN 2018. Şi jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (18 ani, 107 WTA) a reuşit să acceadă pe tabloul principal la Melbourne, după ce a trecut în calificări de Katie Swan (Marea Britanie), Valentini Grammatikopoulou (Grecia) şi Tereza Smitkova (Cehia). În primul tur, Andreescu va avea o adversară accesibilă – americanca de 16 ani Whitney Osuigwe (199 WTA).

Celelalte cinci românce de pe tabloul principal de simplu îşi cunoşteau adversarele din primul tur: Simona Halep o va înfrunta pe estoniana Kaia Kanepi, Mihaela Buzărnescu o va întâlni pe americanca Venus Williams, Irina Begu va juca împotriva germancei Andrea Petkovic, Sorana Cîrstea va primi replica suedezei Rebecca Peterson, iar Monica Niculescu va evolua contra americancei Amanda Anisimova.