Autoritatea Bancară Europeană se va muta de la Londra la Paris. Decizia a fost luată de Consiliul UE

Oraşul Paris va găzdui după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană sediul Autorităţii Bancare Europene (ABE), potrivit deciziei luate luni seară de Consiliul UE.

20 nov. 2017, 19:00
Autoritatea Bancară Europeană se va muta de la Londra la Paris. Decizia a fost luată de Consiliul UE

Oraşele Paris (Franţa) şi Dublin (Irlanda) se calificaseră în finala votului pentru stabilirea viitorului sediu al Autorităţii Bancare Europene.

Votul final a fost în favoarea capitalei Franţei.

Începând din martie 2019, Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană, acest lucru necesitând transferul sediilor Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM) şi Autorităţii Bancare Europene (ABE). Agenţia Europeană a Medicamentului va funcţiona în Amsterdam.