Marea Britanie, situaţie HALUCINANTĂ: Înregistrarea imigranţilor din regat va dura 140 de ani

Înregistrarea a peste 3 milioane de migranți din Uniunea Europeană care trăiesc deja în Marea Britanie va fi 'o sarcină administrativă uriașă' pentru guvernul de la Londra, potrivit unui raport dat publicității miercuri și citat joi de Xinhua, potrivit Agerpres.

04 aug. 2016, 14:51
Marea Britanie, situaţie HALUCINANTĂ: Înregistrarea imigranţilor din regat va dura 140 de ani

Publicat de Observatorul pentru Migrație al Universității Oxford, raportul sugerează că, dacă toți cetățenii din spațiul economic european (EEA) care trăiau deja în Marea Britanie la începutul lui 2016 ar face cerere pentru rezidență permanentă în același an, atunci, la actuala rată de procesare a solicitărilor, autoritățile ar avea nevoie de circa 140 de ani pentru a le soluționa.

EEA, care a intrat în vigoare în 1994, înglobează 31 de țări, inclusiv cele 28 de state membre ale UE, precum și Islanda, Liechtenstein și Norvegia, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Ankara cere Uniunii Europene o dată fermă pentru liberalizarea regimului de vize în cazul cetăţenilor turci

Este de așteptat ca Marea Britanie să încerce să obțină modificări în legislația privind libera circulație după referendumul din 23 iunie la care circa 52% dintre britanici s-au pronunțat în favoarea ieșirii țării lor din UE, notează Xinhua. Conform normelor europene, cetățenii UE pot circula liber între statele membre, fapt ce a dus la o creștere a imigrației în Marea Britanie în ultimii ani.

Directorul Observatorului pentru Migrație, Madeleine Sumption, a declarat că guvernul britanic ar putea fi nevoit să înregistreze destul de rapid cetățenii comunitari, dar că acest lucru depinde și de ‘cât de mult vor dura negocierile privind Brexitul’. ‘Dat fiind numărul mare al cetățenilor UE care vor fi nevoiți să se înregistreze și potențiala complexitate a procesului, aceasta va fi o sarcină formidabilă’, a spus ea.