Avertizările COD PORTOCALIU de INUNDAŢII au fost prelungite până vineri în cinci judeţe

Hidrologii au prelungit avertizările cod portocaliu şi cod galben de inundaţii. Codul portocaliu va fi în vigoare până vineri la prânz pentru bazinele hidrografice din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi Giurgiu. În alte 16 judeţe este în vigoare un cod galben de inundaţii.

RomaniaTV.net
15 mart. 2018, 10:54
Avertizările COD PORTOCALIU de INUNDAŢII au fost prelungite până vineri în cinci judeţe

COD GALBEN de inundaţii

– În intervalul 15.03.2018 ora 12:00 – 16.03.2018 ora 20:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – sector aval S.H. Stânceni – amonte S.H. Acmariu (judeţele Mureş şi Alba), cursurile inferioare ale râurilor Târnava Mare şi Târnava Mică (judeţele Mureş, Sibiu şi Alba), Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dolj şi Olt), Râul Negru – curs inferior (judeţele Covasna şi Braşov), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Teleorman – curs inferior (judeţul Teleorman), Neajlov – bazin mijlociu şi inferior (judeţele Teleorman şi Giurgiu), Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu) şi Prut – bazin superior amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).

COD PORTOCALIU de inundaţii

– În intervalul 15.03.2018 ora 12:00 – 16.03.2018 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – sector aval S.H. Sâncrăieni – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Neajlov – sector aval confluenţă râul Dâmbovnic – amonte S.H. Călugăreni (judeţul Giurgiu).