Avion PRĂBUŞIT la Brăila. PRIMELE REACŢII ale AUTORITĂŢILOR

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a deschis o anchetă în urma prăbuşirii avionului utilitar în judeţul Brăila, cercetări în acest caz fiind desfăşurate şi de specialiştii CIAS, dar şi de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila.

01 aug. 2015, 17:38
Avion PRĂBUŞIT la Brăila. PRIMELE REACŢII ale AUTORITĂŢILOR

Virgil Luparu, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ajuns sâmbătă la locul unde s-a prăbuşit avionul utilitar, a declarat că instituţia a început o anchetă în acest caz.

„În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi efectuează cercetări pentru a stabili condiţiile în care s-a produs acest eveniment aviatic şi pentru a stabili dacă este vorba de infracţiuni prevăzute în Codul Silvic sau infracţiuni de vătămare corporală din culpă”, a spus Luparu, citat de Mediafax.

Citeşte şi AVION PRĂBUŞIT în Brăila. Pilotul Costică Vâlcu a murit

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, Camelia Bucur, a declarat că poliţiştii au făcut cercetări la locul accidentului, sub coordonarea procurorului de la Galaţi.

Un avion utilitar s-a prăbuşit, sâmbătă dimineaţă, într-o orezărie din judeţul Brăila, în apropierea localităţii Stăncuţa. Pilotul avionului utilitar a murit, el intrând în stop cardio-respirator înainte de a fi preluat de un elicopter pentru a fi adus la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.