Avion prăbuşit în SUA, aeronava se pregătea să aterizeze. Pasagerii nu au supravieţuit impactului

Un avion multirol de tip F/A-18 Super Hornet al Forţelor Navale americane s-a prăbuşit, miercuri după-amiază, în largul coastelor Floridei, cei doi membri ai echipajului reuşind să se catapulteze, însă nu au supravieţuit, au anunţat autorităţile militare, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

15 mart. 2018, 05:01
Avion prăbuşit în SUA, aeronava se pregătea să aterizeze. Pasagerii nu au supravieţuit impactului

Aeronava, care se pregătea să aterizeze la o bază navală din zona Key West, Florida, s-a prăbuşit în jurul orei locale 16.30 (ora României, 21.30), informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Oficialii, care au vorbit despre incidentul aviatic sub protecţia anonimatului, anunţaseră iniţial că membrii echipajului au fost transportaţi la spital după ce au fost recuperaţi din apă, fără a oferi detalii despre starea lor.

Aeronava efectua un zbor de antrenament, a transmis comandorul Dave Hecht, reprezentat al Forţelor Navale, precizând că o anchetă a fost iniţiată pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului aviatic.