AVION PRĂBUŞIT. Sistemul ELT al avionului nu emitea pe frecvenţa monitorizată de sateliţi

AVION PRĂBUŞIT. Echipamentul de locaţie pentru situaţii de urgenţă (ELT) al avionului prăbușit în Apuseni funcționa pe o singură frecvență, însă această frecvență nu mai este monitorizată de rețeaua de sateliți de alertare din 2009.

22 ian. 2014, 14:16
AVION PRĂBUŞIT. Sistemul ELT al avionului nu emitea pe frecvenţa monitorizată de sateliţi

AVION PRĂBUŞIT. Raportul guvernamental care prezintă firul evenimentelor pas cu pas face referire și la echipamentul ELT, care emite semnale pe două frecvențe în caz de urgență, semnale ce permit ca avionul să fie localizat prin rețeaua de sateliți de alertare COSPAS-SARSAT.

„În acest caz însă, echipamentele de locaţie pentru situaţii de urgenţă (ELT) ale aeronavei nu au funcţionat pe frecvenţa de 406 MHz, prevăzută de Regulament, ci numai pe cea de 121,5 MHz, care nu era aptă să permită localizarea”, se arată în raportul guvernamental.

Aici apare problema în cazul aparatului prăbușit în munți. Modelul de echipament ELT montat pe avionul prăbușit, fiind vechi, emitea pe o singură frecvență, cea de 121,5 MHz, nu și pe cea de 406 MHz, afirmă pilotul Daniel Matei. Or, frecvența 121,5 MHz nu mai este înregistrată de sateliți din 2009, a continuat Daniel Matei, din cauză că devenise prea „aglomerată”, iar semnalele recepționate pe această frecvență nu mai puteau fi interpretate corect. Frecvența de 121,5 MHz a rămas doar pentru transmisii de voce, iar cea de 406 MHz a devenit frecvența monitorizată de rețeaua de sateliți de alertare.

Citeşte mai mult pe obiectiv.info