Avocatul lui Donald Trump a plătit 130.000 de dolari unei vedete porno, despre care se spune că ar fi avut o relaţie cu preşedintele

Publicat: Miercuri, 14 Februarie 2018 09:00 // Actualizat: Miercuri, 14 Februarie 2018 09:00 // Sursa: romaniatv.net

Avocatul personal al lui Donald Trump a declarat că a plătit 130.000 de dolari din banii proprii unei vedete porno despre care se afirmă că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu preşedintele american în 2006, scrie CNN.

„În cadrul unei tranzacţii private din 2016, mi-am folosit propriile fonduri pentru a face o plată de 130.000 de dolari către Stephanie Clifford", a spus avocatul, Michael Cohen. „Nu au fost implicate nici Organizaţia Trump şi nici campania Trump în această tranzacţie şi niciuna dintre părţi nu mi-a decontat cheltuielile, nici direc, nicii indirect", a adăugat Cohen.

Cu câteva săptămâni înainte de alegerile din 2016, Cohen a înfiinţat un o societate cu responsabilitate limitată, pentru a-i vira suma de bani lui Clifford.

În ianuarie, organizaţia Common Cause a depus plângeri la Comisia Electorală Federală şi la Departamentul pentru Justiţie susţinând că plata efectuată către Clifford încalcă legile finanţării campaniilor. Dar, marţi, Cohen a negat acuzaţiile şi a susţinut că tranzacţia a fost „legală" şi nu o „contribuţie de campanie".

Cohen a declarat, de asemenea, că a depus o plângere către Comisia Electorală Federală, dar documentul nu va fi făcut public înainte de rezolvarea cazului.

Când a fost întrebat de ce a făcut tranzacţia, Cohen a declarat: „Doar pentru că ceva nu e adevărat, nu înseamnă că nu-ţi poate face rău. Îl voi proteja mereu pe Trump".

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Donald Trump Michael Cohen
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6590
RON
15 Aug
noapte 18 °
zi 34 °
Ultimele joburi adaugate
24 H