Avocatul Poporului: Anul acesta vom lua o decizie cu privire la ordonanţele referitoare la Codul fiscal şi Pilonul II de pensii

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat luni că analizează aspectele de neconstituționalitate invocate la ordonanțele privind modificarea Codului fiscal și Pilonul II de pensii, susținând că anul acesta va lua o decizie.

20 nov. 2017, 13:01
Avocatul Poporului: Anul acesta vom lua o decizie cu privire la ordonanţele referitoare la Codul fiscal şi Pilonul II de pensii

„Este o altă sesizare, aceasta se referă la OUG 82, cealaltă privește OUG 79. Există o legătură importantă între cele două ordonanțe. În cadrul scurtei discuții pe care am avut-o cu reprezentanții PNL, au subliniat principalele motive care în opinia dânșilor constituie aspecte de neconstituționalitate și pentru care ne-au cerut să le examinăm și să sesizăm CCR. O vom face în cel mai scurt timp cu putință. Lucrăm la ambele ordonanțe. (…) Nu am luat o decizie. Anul acesta categoric (vom lua o decizie — n.r.)”, a afirmat Victor Ciorbea, după ce liberalii au depus o solicitare de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a OUG 82/2017 referitoare la Pilonul II de pensii.

Victor Ciorbea a spus că a solicitat și a primit documente și precizări suplimentare în urma întâlnirii cu liderii confederațiilor sindicale.