Bandă de hoţi de biciclete destructurată de poliţiştii braşoveni. Prejudiciul se ridică la 120.000 de euro

Poliţiştii au descins la mai multe adrese din Braşov pentru a destructura o bandă de hoţi de biciclete care acţiona în Germania.

09 oct. 2019, 06:16
Bandă de hoţi de biciclete destructurată de poliţiştii braşoveni. Prejudiciul se ridică la 120.000 de euro

”La data de 09 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Braşov, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Koln-Nordhein Westfalen  efectuează 16 percheziţii pe raza judeţului Braşov, la locuinţele unor persoane bănuite că începând cu anul 2017 şi până în prezent, ar fi săvârşit furturi de biciclete cu valoare foarte mare de pe raza teritorială a oraşului Koln, Germania, pe care le dezmembrau şi le trimiteau în România, iar ulterior, după reasamblare le comercializau”, transmite IPJ Braşov.         

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 120.000 euro. ”La finalizarea percheziţiilor, persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunilor cercetate vor fi conduse la audieri urmând a fi propuse măsuri legale prin unitatea de parchet competentă”, precizează IPJ Braşov.

Alături de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, în acţiuni sunt angrenaţi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Braşov.