Bănel Nicoliţă va avea încă o FETIŢĂ

Bănel Nicoliţă a terminat contractul cu Viitorul şi aşteaptă un semn din partea fostului săum coechipier Mirel Rădoi pentru a reveni la Steaua.

02 iun. 2015, 15:33
Bănel Nicoliţă va avea încă o FETIŢĂ

Bănel Nicoliţă crede că Mirel Rădoi va avea succes indiferent în ce ipostază, antrenor sau manager.

„Mă bucur foarte mult că Mirel Rădoi vine la Steaua, este un lider, are experienţa necesară pentru a se impune în vestiar. Chiar dacă nu are încă licenţă de antrenor, numai când spui «Mirel», spui totul despre Steaua. Nu am vorbit cu el deocamdată, dar sunt sigur că va reuşi în noua ipostază şi-i doresc din toată inima să aibă succes”, adeclarat Nicoliţă în Ring.

Pe plan familial, lui Nicoliţă îi merge de minune. Soţia fotbalistului, Cristina, este însărcinată şi va naşte, în august, încă o fetiţă. Cei doi o au pe Amalia Ioana, care are un an şi 10 luni.

„Soţia este în luna a şaptea, vom avea din nou fetiţă. Ne bucurăm, aşteptăm să vină şi ea pe lume. Din câte ştim, Cristina va naşte la începutul lunii august. Încă nu ne-am decis asupra numelui, pentru că mai este timp şi nu este o decizie pe care o iei în pripă”, a spus Bănel Nicoliţă.