Bărbat diagnosticat cu antrax, internat la Spitalul Judeţean din Botoşani

Un bărbat de 47 de ani a fost diagnosticat cu antrax, fiind internat la Spitalul Judeţean Botoşani. Autorităţile sanitare au confirmat diagnosticul în urma analizelor de laborator, alte probe fiind trimise pentru reevaluare la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

13 iun. 2017, 06:16

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, bărbatul, din comuna boşăneană Manoleasa, este internat în prezent în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă şi a contractat boala de la o vită din gospodărie.

„Diagnosticul de antrax s-a confirmat pe cultura clasică, în urma analizelor de laborator. Însă, au fost trimise probe pentru o reevaluare la Institutul Cantacuzino Bucureşti”, a declarat directorul adjunct al DSP Botoşani, Laura Acatrinei, potrivit News.ro.

„Antraxul nu este total neobișnuit în România. În general apar în fiecare an câteva cazuri transmise de la animal, însă forma cutanată a bolii nu este forma foarte gravă care să pună viața în pericol, așa cum este antraxul pulmonar care este cauzat de inhalarea de spori ai bacilului. Este vorba despre un contact cu animalul sau produse de la animalul bolnav care pot să ducă la apariția unor leziuni cutanate și care sunt tratabile și nu pun așa probleme de sănătate publică cum ar putea să pună de exemplul antraxul pulmonar sau digestiv„, a explicat Alexandru Rafila.

Potrivit sursei citate, starea bărbatului nu este una gravă în momentul de faţă.

Citeşte şi Bebeluş în stare gravă din cauza rujeolei, transferat la Iaşi cu un elicopter SMURD