Bărbat suspectat că ar fi agresat sexual trei tinere, plasat sub control judiciar

Un bărbat de 25 de ani, suspectat că ar fi agresat sexual trei tinere, a fost reţinut de poliţiştii din Bihor, iar magistraţii au dispus cercetarea sa sub control judiciar. Se pare că bărbatul a urmărit victimele pe diferite străzi din Oradea şi îninte ca acestea să intre în imobilele în care locuiesc le-ar fi atins în zonele intime.

RomaniaTV.net
29 iun. 2018, 12:25
Bărbat suspectat că ar fi agresat sexual trei tinere, plasat sub control judiciar

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de către Poliţia Judeţeană Bihor, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei au depistat pe raza municipiului Oradea un bărbat de 25 de ani, din comuna Ineu, judeţul Bihor, bănuit de comiterea a trei infracţiuni de agresiune sexuală.

Bărbatul este suspectat că, în perioada martie – iunie, pe raza municipiului Oradea, ar fi acostat trei tinere de 17, 18 şi 19 ani, toate cu domiciliul în Oradea, pe care le-ar fi agresat sexual.

„Acesta este bănuit că, în timpul zilei, ar fi urmărit victimele în timp ce se deplasau pe diferite străzi din cartierul orădean Nufărul şi, înainte de a intra în imobilele în care acestea locuiau, le-ar fi atins în zonele intime, împotriva voinţei acestora. Acesta este bănuit de poliţiştii orădeni şi că ar fi urmărit-o pe una dintre victime în timp ce se afla la locul de muncă dintr-un centru comercial din Oradea, în mod repetat, fără drept sau fără un interes legitim”, se arată în comunicat.

Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, iar vineri a fost prezentat mafistraţilor de la Judecătoria Oradea care au dispus cercetarea sub control judiciar.