Barna: Sesizările anunţate de preşedinte sunt două veşti foarte valoroase pentru democraţia din România. Vom depune o moţiune cu PNL

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, că sesizările anunţate de către preşedintele Klaus Iohannis în privinţa legilor justiţiei sunt două veşti foarte valoroase pentru democraţia din România. Barna a mai declarat că PNL şi USR vor depune împreună o moţiune de cenzură în actuala sesiune legislativă.

RomaniaTV.net
02 mai 2018, 11:50
Barna: Sesizările anunţate de preşedinte sunt două veşti foarte valoroase pentru democraţia din România. Vom depune o moţiune cu PNL

”Preşedintele Klaus Iohannis ne-a anunţat astăzi că va sesiza CCR şi Comisia de la Veneţia şi sunt două veşti foarte valoroase pentru democraţia din România. Preşedintele Iohannis este cea mai reprezentativă persoană politică din statul român, a fost ales direct cu aproape 7 milioane de voturi, ceea ce îi dă o legitimitate foarte mare, iar faptul că prin aceste decizii preşedintele Iohannis confirmă ceea ce USR spune de un an de zile, că aceste legi sunt toxice şi că aceste legi de fapt atacă statul de drept fără niciun fel de echivoc, începând cu ordonanţa 13 şi în Parlament prin modalităţile creative pe care le cunoaşteţi”, a declarat Dan Barna.

Liderul USR a subliniat că, timp de un an şi ceva, de când a câştigat alegerile, ”PSD nu a făcut altceva decât să atace structurat şi organizat justiţia din România şi să încerce să o subordoneze pe toate căile”.

”Este un atac concertat prin care Liviu Dragnea încearcă să-şi subordoneze şi justiţia”, a susţinut Barna.

El a precizat că astăzi PNL şi USR au avut discuţii şi vor depune în actuala sesiune parlamentară o moţiune de cenzură.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că trimite la Curtea Constituţională întregul pachet al legilor justiţiei şi sesizează Comisia de la Veneţia, el adresând şi un apel CCR să nu se grăbească şi să conlucreze cu organismul european. Preşedintele a precizat că, după ce Curtea Constituţională se va exprima asupra actelor normative, va face o nouă analiză a legilor şi va decide atunci dacă se impune o nouă reexaminare a celor trei legi de către Parlament.